Prima pagină » Știri » Parchetul General s-a autosesizat în cazul fostului șef Transelectrica, acuzat că și-a falsificat diploma

Parchetul General s-a autosesizat în cazul fostului șef Transelectrica, acuzat că și-a falsificat diploma

Parchetul General s-a autosesizat în cazul fostului șef Transelectrica, acuzat că și-a falsificat diploma
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) s-a autosesizat în cazul fostului director de la Transelectrica, acuzat că și-a falsificat diploma de inginer, au declarat pentru Mediafax surse judiciare, procurorii verificând dacă există fapte de natură penală.

Marius Dănuț Carașol a fost revocat de către Consiliul de Supraveghere al Transelectrica din funcția de președinte al Directoratului companiei și din funcția de membru al Directoratului.

Claudia Gina Anastase este noul președinte al Directoratului Transelectrica și CEO al companiei, după revocarea lui Marius Dănuț Carașol din funcții, a informat compania.

Schimbările au fost făcute după ce Universitatea Politehnică București a anunțat, într-un răspuns transmis Mediafax, că Marius Dănuț Carașol nu a finalizat studiile Facultății de Electrotehnică din cadrul instituției în condițiile în care Carașol preciza în CV-ul oficial faptul că a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior în perioada 1999-2005, obținând la finalizarea studiilor diploma de Inginer Diplomat.

Prin intermediul aceluiași răspuns, Universitatea Politehnică din București a confirmat faptul că președintele Directoratului Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, a fost student în cadrul UPB, dar nu a finalizat studiile. „La solicitarea mass-media, comunicăm faptul că diploma cu seria D, nr. 0286614, din 2005, nu a fost eliberată de Universitatea Politehnică din București (UPB), Facultatea de Electronică. Persoana menționată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”, se precizează în răspunsul UPB, pentru Mediafax.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Oamenii ar avea puteri de vindecare ascunse, sugerează un studiu