Prima pagină » Știri » Descoperire istorică în Egipt: 30 de sarcofage cu mumii descoperite în Luxor

Descoperire istorică în Egipt: 30 de sarcofage cu mumii descoperite în Luxor

Descoperire istorică în Egipt: 30 de sarcofage cu mumii descoperite în Luxor
Ministerul pentru Antichități din Egipt a anunțat descoperirea a 30 de sarcofage din lemn foarte bine conservate, conținând mumii, datând din urmă cu 3.000 de ani, în orașul Luxor, potrivit dpa.com.

Sarcofagele decorate cu inscripții au fost descoperite în necropola Al-Asasif, pe două niveluri, a anunțat ministrul Antichităților, Khaled al-Anani, într-o conferință de presă care a avut loc sâmbătă.

„Este prima oară când descoperim atât de multe sarcofage conținând mumii, de la sfârșitul secolului al 19-lea”, a indicat acesta.

Acestea sunt cele mai recente descoperiri în Luxor. Două depozite cu mumii regale au fost anterior descoperite în oraș, unul în 1881, în Deir al-Bahari, altul, în interiorul mormântului regelui Amenhotep al II-lea, în 1898.

Mostafa Waziri, șeful Consiliului Suprem pentru Antichități Egiptene, a spus în conferința de presă că cele 30 de sarcofage conțin mumii ale unor preoți, preotese și copii din timpul celei de-a 22-a dinastii, respectiv secolul al 10-lea î.e.n, acum aproximativ 3.000 de ani.

Lucrările arheologice la acest sit au început în urmă cu două luni și au scos la iveală mai multe morminte și comoara de la Al-Asasif.

Oficialitățile egiptene au anunțat în ultimele luni descoperirea mai multor comori antice în speranța revigorării turismului, una dintre principalele surse de venituri. Industria a fost afectată grav de la revoltele împotriva dictatorului Hosni Mubarak, din 2011.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!