Prima pagină » Știri politice » Primul prefect din țară care își dă demisia, după schimbarea Guvernului: Este una de onoare

Primul prefect din țară care își dă demisia, după schimbarea Guvernului: Este una de onoare

Primul prefect din țară care își dă demisia, după schimbarea Guvernului: Este una de onoare
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, și-a dat demisia din funcție marți, după un mandat de 2 ani și 5 luni: „Este o demisie de onoare!".

Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, își anunță pe Facebook demisia din funcția de prefect: „Este o demisie de onoare! Am înțeles să fac acest lucru pentru că Guvernul de care am fost susținut și care a susținut toate proiectele județului în ultimii doi ani și jumătate tocmai a fost demis. Plec cu sentimentul datoriei împlinite!”.

Eduard Popica scrie că în cei doi ani și cinci luni de mandat a avut o conduită transparentă, iar „Instituția Prefectului județul Vaslui a fost cea mai vizibilă instituție din județ”.

„Am interacționat și am căutat în permanență soluții la rezolvarea problemelor cetățenilor din județ in limitele legii. Am reușit să redau adevărata importanță celui mai mare punct de frontieră de la Est – Albița- reabilitând întreaga infrastructură rutieră, degradată de ani buni. Am făcut toate demersurile pentru deschiderea unui punct de recoltare a sângelui la Vaslui. Spațiul este amenajat și ne aflăm în faza de achiziție a aparaturii medicale. În perioada următoare va fi deschis și acest punct. Am făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării, obținând finanțări pentru mai multe proiecte de infrastructură din județ”, adaugă acesta.

Majoritatea comentariilor la postarea Prefecturii Vaslui sunt pozitive, Eduard Popica fiind apreciat drept „cel mai bun prefect avut de Vaslui”.

Într-o conferință de presă, prefectul a spus că a fost tot timpul conștient de faptul că funcția era vremelnică. Întrebat dacă are cunoștință despre gesturi similare ale altor prefecți, Popica a răspuns că știe sigur că e primul, nu și dacă e singurul.

Foto: Institutia Prefectului Judetul Vaslui / Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România