Prima pagină » Știri » ANM anunță o iarnă „întârziată”. Temperaturile, peste normalul perioadei – FOTO

ANM anunță o iarnă „întârziată”. Temperaturile, peste normalul perioadei – FOTO

Specialiștii ANM anunță temperaturi ridicate pentru perioada următoare comparativ cu normal acesteia: „În noiembrie, este posibil să se încheie cu temperaturi ușor peste normal și chiar primele zile ale lunii decembrie să arate așa".

„O iarnă în adevăratul sens al cuvântului vom avea din ianuarie încolo”, a declarat, la Realitatea Plus, în cadrul emisiunii „Săptămâna de vreme”, Florinela Georgescu, director Meteorologie Operațională ANM.

„Dinspre centrele care fac estimări sezoniere, o imagine, la nivelul Europei, pentru iarna care urmează, ar arăta, pentru partea central-sudică, influența Mării Mediterane, în sensul că par a fi mai multe precipitații și temperaturi mai blânde, un regim termic mai blând, dar și posibilitatea extinderii dinspre Câmpia Rusă a maselor de aer mai rece spre partea de S-E a Europei. Iar noi suntem fix între ele. Când am văzut această prognoză, am zis ca e undeva pe medie. Așa arată o iarnă normală în România”, a explicat aceasta.

Foto: site ANM

„Normalul temperaturilor va însemna ca noaptea să avem și temperaturi negative, în luna decembrie să apară și temperaturi sub -10 grade, apar și primele episoare de ger, și categoric în zonele montane, la orice episod de răcire a vremii, trebuie să ne așteptăm ca precipitațiile să fie și sub formă de lapoviță și ninsoare”, a adăugat directorul Meteorologie Operațională ANM, Florinela Georgescu.

Foto: site ANM

Vremea în București în intervalul 11 noiembrie – 21 decembrie: 

Foto: site accuweather.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...