Prima pagină » Economic » Șeful Cancelariei premierului, despre legea pensiilor: Vom lua măsuri severe de reducere a unor cheltuieli bugetare

Șeful Cancelariei premierului, despre legea pensiilor: Vom lua măsuri severe de reducere a unor cheltuieli bugetare

Șeful Cancelariei premierului, despre legea pensiilor: Vom lua măsuri severe de reducere a unor cheltuieli bugetare
Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat, vineri, la RFI, că Executivul Orban a identificat mai multe zone unde va aplica "măsuri severe de reducere a cheltuielilor bugetare", în așa fel încât să poată implementa legea pensiilor, care prevede o majorare de 40% în septembrie 2020.

„Suntem conștienți de această presiune. În același timp, vorbim despre o lege adoptată în Parlament, iar viziunea Guvernului Orban este că această lege trebuie respectată, pentru că ne-am angajat în fața cetățenilor că vom respecta toate drepturile salariale și drepturile la pensie legale în vigoare și garantăm plata acestora”, a declarat Ionel Dancă, afirmând că Executivul este conștient de presiunile pe care le va pune asupra bugetului legea pensiilor, care prevede o majorare de 40% a pensiilor în septembrie 2020.

El a mai spus că „soluții pentru a acoperi această cheltuială există în acest moment la nivelul proiectului de buget pentru anul viitor, vor fi prezentate public. Sigur că impactul va fi o creștere suplimentară a deficitului pentru anul viitor, probabil undeva cu un 1% din PIB. Vom aplica măsuri severe de reducere în altă zonă de cheltuieli bugetare, pentru a face spațiu și loc pentru această presiune”.

Ionel Dancă a explicat de unde va tăia Guvernul bani, pentru a putea susține legea pensiilor.

„În zona de cheltuieli cu bunuri și servicii, în zona de cheltuieli cu funcționarea administrației publice. Noi ne-am asumat un program amplu de restructurare și eficientizare a administrației publice. Un prim pas a fost făcut prin reducerea numărului de ministere de la 26 la 16 ministere, iar etapa următoare este cea legată de reorganizarea acestor ministere, prin comasarea mai multor agenții și instituții subordonate, astfel încât să avem un aparat administrativ mult mai suplu și eficient, care să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Există spațiu în această zonă de reducere a cheltuielilor”, a precizat șeful Cancelariei premierului.

El a mai arătat că o altă zonă unde ar putea fi aplicate măsuri de reducere a cheltuielilor este cea a cheltuielilor cu dobânzile.

„Chiar în rectificarea bugetară vreau să vă menționez că au fost diminuate sumele pentru cheltuielile cu dobânzile cu aproximativ 500 de milioane de lei. În același timp, ne propunem o îmbunătățire a colectării veniturilor bugetare. Numai din TVA, dacă este să ne uităm strict pe execuția bugetară pentru anul în curs, avem un nivel al încasărilor sub program de aproximativ 4 miliarde de lei, or acest lucru nu poate fi tolerat și considerăm că există spațiu pentru o mai bună colectare a veniturilor fiscale, anul viitor. De asemenea, din zona de venituri nefiscale, prin declanșarea unor programe de investiții, de acțiuni care să vizeze creșterea veniturilor bugetare, printr-o mai bună gestiune a companiilor de stat”, a conchis șeful Cancelariei premierului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!