Prima pagină » Știri » Record de alcoolemie. O infirmieră de la un spital din Iași a venit beată la serviciu

Record de alcoolemie. O infirmieră de la un spital din Iași a venit beată la serviciu

Record de alcoolemie. O infirmieră de la un spital din Iași a venit beată la serviciu
O infirmieră de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iași a fost prinsă băută în timpul serviciului. Femeia avea o alcoolemie de 3,43 mg/l în sânge. Nu este prima dată când infirmiera merge băută la serviciu, potrivit colegilor ei.

Femeia a fost prinsă băută în timpul programului, iar colegii ei au anunțat conducerea spitalului că femeia miroase a alcool.

Aceasta lucrează de un an și 7 luni în secția de diabet a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași.

„Eram în spital, în jurul ore 18.30, a fost anunțată directoarea de îngrijiri care era lângă mine, ea mi-a comunicat și atunci am plecat imediat împreună cu dânsa în secție. Doamna avea manifestări specifice unui om care a consumat alcool. Am avut o discuție scurtă, am încercat cumva, ea s-a speriat, am mers către UPU. Inițial nu a vrut să meargă, am convins-o ușor, cu vorbă bună. I s-a luat alcoolemia, am rămas stupefiat și eu, văzând cifra respectivă, care era peste trei. Era dintr-un sat mărginaș municipiului Iași, nu putea sa plece la ora aia. Se făcuse ora 19. Am oprit-o la spital, în grija medicului de gardă”, a declarat managerul Spitalului Sfântul Spiridon, Ioan Bârliba.

Femeia avea o alcoolemie de 3,43 mg/l alcool pur în sânge.

Colegii infirmierei au spus că nu este prima dată când aceasta e băută la serviciu, dar niciodată starea sa nu ar fi fost atât de gravă.

Managerul a cerut o anchetă a comisiei de disciplină, iar până la finalizarea verificărilor femeia va lucra doar în timpul zilei, sub supraveghere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!