Prima pagină » Știri » Demers inedit: Un preot nevăzător din Mehedinți tipărește cărți religioase și calendare creștine în Braille

Demers inedit: Un preot nevăzător din Mehedinți tipărește cărți religioase și calendare creștine în Braille

Demers inedit: Un preot nevăzător din Mehedinți tipărește cărți religioase și calendare creștine în Braille
Drobeta-Turnu Severin este singurul loc din țară unde se tipăresc calendare creștin-ortodoxe în alfabetul Braille. Coordonatorul Centrului de informare pentru persoane cu deficiențe de vedere este un preot nevăzător.

Aproximativ o sută de calendare creștin-ortodoxe pentru anul 2020 au fost tipărite în alfabetul Braille la centrul din Drobeta-Turnu Severin. Acestea sunt pregătite pentru a fi trimise nevăzătorilor din toată țara.

Toate au trecut prin mâna preotului George Radu Trăilescu, și el nevăzător.

„Părintele Trăilescu a fost hirotonit de Preasfințitul Nicodim cu acest scop, ca să aibă grijă de comunitatea de nevăzători, el lucrând ca și coordonator în cadrul sectorului social al Episcopiei Severinului și Strehaiei. Și el, având această deficiență de vedere, coordonează acest centru din Drobeta-Turnu Severin. Așa cum avem un alt părinte care cunoaște limbajul mimico-gestual și lucrează cu persoanele cu deficiențe de auz, și cum avem preoți cam în toate instituțiile bugetare, spitale, penitenciare, în așa fel încât să existe viață spirituală și pentru cei care se află în situații deosebite”, a declarat, pentru Mediafax, preotul Cosmin Eschimie Necșoiu, consilier social-media în cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Centrul a fost înființat în cadrul unui proiect al Episcopiei Severinului și Strehaiei în colaborare cu Asociația Nevăzătorilor, filiala Dolj-Mehedinți, și a obținut o finațare de peste 20 de mii de dolari de la Ambasada SUA în România.

Preotul George Radu Trăilescu coordonează activitatea Centrului din 2010. Tot de atunci, cu ajutorul unei imprimante speciale a început să tipărească texte ecumenice, cărți și calendarul creștin-ortodox în alfabetul special pentru nevăzători. În activitatea sa la centru, părintele este ajutat de soția lui.

„Prin acest proiect s-a putut achiziționa o imprimantă Braille, un calculator și alte câteva lucruri, câteva programe care să-i ajute pe nevăzători. Din 2010 am început această activitate, sub binecuvântarea părintelui Nicodim, de editare de cărți în Braille, cu caracter religios. Cărți pentru nevăzători au mai existat și există în țară, dar cărți cu caracter religios n-au mai existat. (…) Din partea Bisericii a existat o singură carte de rugăciune apărută prin anii ”80 sau ”90. (…) Calendarul ortodox e diferit față de cel obișnuit. E mult mai mare, litera este mult mai mare, o lună se întinde pe 5-6 pagini și am folosit câteva artificii, să le zic așa, pentru a edita calendarul ca să le fie nevăzătorilor accesibil. De exemplu, în dreptul sărbătorilor care sunt notate cu «cruce roșie» sau «cruce neagră» am pus abrevierea «CR» sau «CN» pentru a înțelege când e «cruce roșie», când e «cruce neagră»”, a declarat, pentru Mediafax, preotul George Radu Trăilescu.

Părintele Trăilescu s-a născut cu o boală care i-a afectat vederea. Când era copil a fost operat, însă fără succes. A urmat cursurile unei școli speciale pentru persoane cu deficiențe de vedere din Cluj, apoi s-a pregătit pentru a fi asistent medical, dar a urmat și Facultatea de Teologie din Cluj și a decis să îmbrace haina preoțească.

În 2004 s-a întors acasă, la Severin, și a început să lucreze ca asistent social în cadrul Episcopiei Severinului și Sterhaiei.

„Din ”89, odată cu Revoluția, l-am găsit pe Dumnezeu, am găsit Biserica și a început acest dor, această căutare de Dumnezeu. (…) Persoanele cu deficiențe au un acces mai greu la preoție. Depinde de episcop dacă dorește să hirotonească pe persoana respectivă. E un citat pe care-l am la inimă, al Sfântului Apostol Pavel, din «Faptele Apostolilor>, care la rândul său amintea un cuvânt al Domnului Isus Hristos, și anume că «mai fericit este a da, decât a lua>. Cred că am îmbogățit mult mai mult activitatea nevăzătorilor, putând să-i ajut și prin spovedaniile pe care pot să le fac, cu rugăciunile pe care pot să le fac pentru ei și cu slujirea la altar pe care pot să o fac și pentru ei, cu pomenirea pe care o fac și pentru persoanele nevăzătoare”, a mai spus preotul.

În 2015, printr-un alt proiect, la Centru a mai fost cumpărată o imprimantă Braille și a fost înființat un atelier unde lucrează două femei nevăzătoare care fac cutii speciale pentru lumânări.

Pe lângă activitatea de la centru, părintele Trăilescu slujește și în biserică.

„Din activitatea aceasta pastorală, mi-am dat seama că este foarte greu să-i influențezi pe oameni spre bine. Le adresezi oamenilor, de foarte multe ori, sfaturi și încerci, de multe ori, să le fii model, dar poate cel mai dureros lucru pentru preot e să vezi că omul nu se schimbă atât de repede pe cât ți-ai dori. Cred că lucrul acesta este cel mai greu, faptul de a lucra cu oamenii”, a mai spus preotul George Radu Trăilescu.

Părintele are 43 de ani și spune că el și soția sa își doresc foarte mult un copil, dar și să continue activitatea de la centru, unde vrea ca pe viitor să editeze în alfabetul Braille și cărți pentru copii.

Foto: caracter ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Găurile negre mai vechi decât Big Bang-ul ar putea explica materia întunecată