Șefa ICCJ reacționează: Pensiile magistraților nu sunt „pensii speciale” și nu sunt nici „pensii nesimțite”

Șefa ICCJ reacționează: Pensiile magistraților nu sunt „pensii speciale și nu sunt nici „pensii nesimțite
Publicat: 29/01/2020, 13:30

„Decizia luată ieri de Parlamentul României a fost pentru mine, ca judecător și cetățean, tristă și, aș spune, stupefiantă. Tristă, pentru că a fost luată într-o modalitate care ridică mari întrebări cu privire la previzibilitatea legii în ceea ce privește reglementarea statutului unor profesii care presupun dedicație și privațiuni pentru servirea interesului public – magistrații, personalul aeronautic, diplomații, grefierii etc. – și pentru că pare să fi fost luată, cel puțin în cazul magistraților, cu ignorarea flagrantă, chiar premeditată, a jurisprudenței anterioare pe această temă a Curții Constituționale”, a scris președintele ICCJ, Corina Corbu.

Rezultatul final al votului din Parlament privind pensiile era previzibil, însă judecătoarea Corina Corbu consideră ca fiind „stupefiantă” prin modalitatea concretă în care a fost asoptat, cu ignorarea principiului cooperării loiale între autoritățile statului, cu ignorarea argumentelor aduse din interiorul sistemului judiciar.

Rezultatele acestui demers se vor reflecta negativ asupra serviciului public al justiției, la care apelează anual milioane de cetățeni, spune magistratul.

„Ca judecători suntem educați să ne inhibăm partea emoțională, în special în comunicarea publică. Însă nu trăim închiși în sediul Înaltei Curți de Casație de Justiție, facem parte din societate și cunoaștem că opinia majoritară a cetățenilor la acest moment este în mod vehement împotriva pensiilor de serviciu. De asemenea, nu îmi voi permite niciodată să spun într-o țară democratică că societatea greșește sau că opinia poporului român poate fi ignorată”, mai transmite Corbu.

Celelalte puteri ale statului tratează justiția, de multe ori, în cel mai bun caz ca pe o „Cenușăreasă”, iar, în cel mai rău caz, ca pe o ramură a puterii de stat de „rangul doi, care trebuie pusă la locul ei, pentru a nu „deranja„ celelalte puteri ale statului”.

„Atitudinea negativă a publicului față de justiție în chestiunea pensiilor de serviciu mai are la bază, în mod justificat, gravele excese semnalate în acest domeniu în cazuri particulare. Țin însă să amintesc că marea majoritate a acestor excese au ca sursă imperfecțiuni legislative pe care nu autoritatea judecătorească le-a introdus și pe care nu autoritatea judecătorească nu le-a corectat timp de ani de zile, preferând să le ignore. Aceste excese trebuie corectate, cu fermitate. (…) Nu se poate însă atinge un astfel de rezultat afectând cea mai importantă resursă de care beneficiază orice sistem judiciar, respectiv cea umană”, mai adaugă sursa citată.

Puțină lume s-a gândit la consecințele pe termen lung ale unei astfel de măsuri, mai ales la faptul că tinerii vor putea fi atrași mai greu spre profesie.

„Pensiile magistraților nu sunt «pensii speciale» și nu sunt nici «pensii nesimțite». Excesele trebuie sancționate și corectate, însă pentru marea majoritate a colegilor mei pensiile de serviciu sunt o garanție a independenței, sunt un element care le permite să își îndeplinească funcțiunea socială. Pensiile de serviciu ale magistraților includ o componentă contributivă și o altă componentă compensatorie, aceasta din urmă reflectând tocmai incompatibilitățile și interdicțiile la care sunt supuși”, mai punctează sefa instanței supreme.

În scrisoarea deschisă, magistratul invită cetățenii să se gândească la costul plătit de țara noastră dacă nu avem o justiție eficientă.

Corina Corbu prezintă și câteva cifre referitoare la pensiile magistraților.

– Numărul pensiilor de serviciu ale magistraților aflate în plată – 3800-4000. Cele ale grefierilor – aproximativ 1800-2000. Numărul pensiilor așa-zis-„speciale” care vor rămâne în plată și în condițiile intrării în vigoare a propunerii legislative adoptate ieri de Parlament – aproximativ 170.000 .

– Volumul total de activitate al instanțelor judecătorești în 2018, pentru că sunt ultimele date statistice disponibile public, – 2.946.106 de dosare.

– Încărcătura medie de dosare per judecător în 2018- 1129 cauze/judecător la judecătorii, 655 la tribunale, 586 la curțile de apel, 1152 de cauze/judecător la nivelul instanței supreme.

Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional, un proiect de lege în acest sens. Printre categorii se numără parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Ce salariu are o farmacistă de la Dr. Max sau Catena, acum, în 2024. De...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
A murit o MARE DOAMNĂ a presei din România. A plecat la Ceruri, spre Lumină
Toni Iuruc se reinventează după divorțul de Halep. Ce mai face omul de afaceri
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Madonna a avut cei mai mulți participanți la un concert din istorie