Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, citită luni în Parlament / „A fost scrisă de Vasile, portarul de la sediul PSD”

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, citită luni în Parlament / „A fost scrisă de Vasile, portarul de la sediul PSD
Publicat: 30/01/2020, 14:45

Roman, despre moțiune: A fost scrisă de Vasile, portarul de la sediul PSD. E scrisă pe genunchi

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, i-a ironizat joi pe cei de la PSD și UDMR, spunând că moțiunea împotriva Guvernului Orban a fost „probabil, scrisă de domnul Vasile, portarul de la sediul PSD”. El a mai zis că și CCR ajută PSD-ul în „jocul împotriva voinței românilor”.

„Am văzut și noi textul moțiunii. Din punctul de vedere al PNL e un demers neserios. Probabil că această moțiune a fost scrisă de domnul Vasile, portarul de la sediul PSD. E foarte clar pentru noi că e o moțiune scrisă pe genunchi, neserioasă, în care deși PSD-ul invocă, la început,că pentru ei viața românilor e sfântă, nu se face nicio referire la ceea ce înseamnă agenda publică a cetățeanului”, a declarat lideurl deputațilro PNL, Florin Roman, joi, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Acesta a mai zis că social-democrații doresc păstrarea baronilor locali.

„PSD continuă să ignore solicitarea a peste 82% din cetățenii români care-și doresc alegerea primarilor în două tururi, își doresc în continuare să avem baroni locali, cum e cazul domnului Misăilă sau Tăxăilă, domnul Oprișan de la Vrancea, domnul Genoiu la Craiova și cel mai emblematic, situația de la București, unde administrația Firea a făcut prăpăd”, a completat el.

Roman consideră că și Curtea Constituțională ajută PSD-ul în acest demers.

„E foarte clar că PSD face acest joc împotriva voinței românilor, ajutat de o decizie discutabilă a CCR și spun cu toată responnsabilitatea, cred că decizia CCR e un răspuns direct la proiectul de lege al PNL pentru tăierea pensiilor magistraților” a adăugat el.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost depusă, joi, în Parlament. Ea va fi citită luni, dar data dezbaterii și a votului nu a fost stabilită.

Știrea inițială. „Dacă PSD trata serios subiectul moțiunii, azi discutam de un calendar precis. Citire, dezbatere, vot. Astăzi au stabilit doar ziua citirii, luni și dovada faptului că PSD tartează neserios această moțiune, nu se grăbește, nu-și dorește, deci nu vorbim de căderea Guvernului Orban. Astăzi a avut loc ședința BPR a Camerei Deputaților și Senatului. Am fost anunțați în legătură cu depunerea moțiunii de cenzură semnată de către 208 de senatori și deputați din partea grupurilor PSD și UDMR. (…) Luni se va stabili data dezbaterii și a votului”, a declarat liderul deputaților PNL, Florin Roman, joi, în urma ședinței Birourilor Permanente Reunite, pentru stabilirea calendarului moțiunii de cenzură.

Motivul moțiunii de cenzură este asumarea răspunderii Executivului pe proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

PSD și UDMR acuză Executivul, în textul moțiunii de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL- privatizarea democrației românești”, de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.

Textul moțiunii de cenzură inițiată de PSD și UDMR face apel la respectarea principiilor democratice și critică decizia Guvernului Orban de a-și asuma răspunderea pe proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
ȘOCANT: cum arată Mara Bănică, după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Vremea în noaptea de Înviere și în prima zi de Paște. Prognoza meteo actualizată
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Modul direct de a spune lucrurile". Cum a reacționat Elena Gheorghe după ce Dana Budeanu...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care dintre polii Pământului este mai cald decât celălalt?