Prima pagină » Știri externe » Sfântul Munte, alimentat cu energie prin module fotovoltaice

Sfântul Munte, alimentat cu energie prin module fotovoltaice

Sfântul Munte, alimentat cu energie prin module fotovoltaice
Potrivit lui Niculae Havrileţ, cele mai multe dintre proiectele propuse spre finanțare sunt fotovoltaice / Sursa foto: Mediafax

Reprezentanții celor peste 1.500 de monahi ortodocși din Athos au discutat cu ministrul grec al Mediului şi Energiei posibilitatea instalării de module fotovoltaice în Sfântul Munte.

Conducerea Muntelui Athos are în vedere instalarea de module fotovoltaice în aria pe care o administrează, unde se află douăzeci de mănăstiri, patrusprezece schituri și numeroase chilii călugărești, relatează Basilica.ro, care citează Orthodox Times.

Reprezentanții statului monastic au avut, vineri, o întrevedere cu ministrul elen al Mediului şi Energiei, Kostis Hatzidakis, în cadrul căreia au discutat și despre tratarea apelor uzate, adoptarea unor măsuri pentru prevenirea incendiilor și despre protecția ecosistemului prin includerea Muntelui Athos în rețea ecologică de arii protejate Natura 2000.

Sfântul Munte, aflat în nordul Greciei, în regiunea Macedonia, este autonom din punct de vedere administrativ și are capitala la Karyes.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Clasamentul surpriză al celor mai neprietenoase orașe europene
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Momente ULUITOARE la priveghiul femeii din Sibiu care și-a UCIS mama. Amiana a fost ABANDONATĂ
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Diana Buzoianu îi răspunde lui Florin Prunea după acuzațiile de „videochat”: „Genul ăsta de atac furibund arată disperarea”
Mediafax
Greșeala fatală a salvatorilor din Maldive. Mărturia bărbatului care a recuperat trupurile italienilor
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Rezultatele autopsiei în cazul celor 5 turiști care și-au pierdut viața în timpul unei scufundări în Maldive. Care ar fi cauza morții
Ce se întâmplă doctore
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
Niveluri record de boli cu transmitere sexuală în Europa