Prima pagină » Știri politice » Un nume greu trece de la ALDE la PNL. Ce spunea în urmă cu o săptămână

Un nume greu trece de la ALDE la PNL. Ce spunea în urmă cu o săptămână

Un nume greu trece de la ALDE la PNL. Ce spunea în urmă cu o săptămână

Anunț surpriză făcut de deputatul giurgiuvean Toma Petcu, mai întâi pe pagina sa de socializare, apoi, prin intermediul unui comunicat transmis către presa locală.

„Astăzi voi participa la votul de învestitură al Cabinetului Orban 2.

Spun acest lucru fiindcă am lucrat din 2014 alături de domnul Călin Popescu Tăriceanu pentru construirea unui partid puternic, care să reprezinte o soluţie coerentă politic pentru România. Întotdeauna mi-am făcut datoria conform propriei conştiinţe, fără să accept vreodată arbitrariul sau măsurile de forţă.

Rezultatele organizaţiei noastre teritoriale de la Giurgiu au arătat că ne-am implicat şi am muncit foarte bine, astfel încât în toate competiţiile electorale între filialele judeţene ale ALDE am fost pe primul loc, atât în 2016, cât şi în 2019 şi acesta este meritul întregii noastre echipe. Am fost de acord, mi s-a părut firesc în contextul anului 2016, să formăm coaliţia cu PSD.

Au apărut apoi derapajele în actul de guvernare şi au fost foarte multe posibilităţi când puteam să ieşim de la guvernare. Nu am făcut acest lucru, iar atunci când a fost hotărâtă în sfârşit această soluţie politică, am demonstrat fragilitatea noastră în faţa PSD-ului prin pierderea unor colegi şi a PSD-ului, care a pierdut guvernarea.

S-a creat, astfel, o coaliţie de dreapta-pentru instalarea unui guvern PNL nefiind vorba de vanităţi şi orgolii, ci de necesitatea de a oferi soluţii coerente la aşteptările cetăţenilor.

De la înfiinţarea PLR şi apoi a ALDE ne-am asumat rolul de busolă politică, de partid care să nu-i lase pe marii jucători politici să-şi piardă controlul. Acum chiar partidul meu dă semnale contradictorii, învârtindu-se de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, iar acest fel de a face politică nu mă reprezintă.

Aşadar, cumpănind cu mare atenţie valorile, principiile în care cred şi utilitatea publică a demersului meu, vă anunţ că am decis să-mi depun cererea de intrare în grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor.”, mai scria deputatul Toma Petcu.

Anunțul vine după ce, cu circa o săptămână în urmă, același Toma Petcu declara presei locale că nici nu se pune problema trecerii sale în PNL, asta deși surse din cadrul liberalilor giurgiuveni au precizat că deputatul se află în negocieri – în fază avansată – pentru înscrierea în organizația Giurgiu.

Toma Petcu a mai fost membru PNL în perioada în care partidul era condus, la nivel local, de către fostul primar Lucian Iliescu, el ocupând chiar și funcția de președinte al organizației municipale de tineret.

https://www.facebook.com/TomaFPetcu/photos/a.214144755746109/818260888667823/?type=3&theater

FOTO: Facebook / Toma Petcu

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Cel mai frumos loc de pe Pământ” – destinația europeană aproape lipsită de turiști, cu hoteluri de la 35 de euro pe noapte
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Prezența crește pe seară. Director INSCOP: Va câștiga cine a făcut ceva treabă în București / Cum arată situația în prezent
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
O crimă care pune gaz pe foc în procesul de mobilizare din Ucraina, în criză de soldați. „Sunt incredibil de ruşinată”
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe