Cum e să fii sociolog în România de acum

Cu excepția doctorilor, majoritatea oamenilor nu își împărtășesc grijile profesionale. În domeniul medical există o deschidere mai mare de a explica lucrurile care nu merg bine, stress-ul zilnic, erorile pacienților etc tocmai pentru că golful dintre medici și cei care au nevoie de ajutorul lor este foarte mare. Noi, cei din afara sistemului, venim la spital sau la cabinet rar, în momente de criză sau urgență, încărcate emoțional și stresante. Pentru doctori suntem al șaptelea pacient dintr-o zi lungă sau al douăzecilea caz grav din ultima săptămână. Auto-etanșeizarea față de problemele sau suferințele celui din față este naturală, e un mecanism de auto-protecție psihologică. (Nu te poți sinucide din cauza depresiei provocată de moartea unui pacient pe care n-ai reușit să-l salvezi… mai există în clipa asta încă zece sau o sută care au nevoie de ajutorul tău). Medicii care își dau seama de existența mecanismului de auto-protecție și de impactul său asupra interlocutorilor simt, pe cale de consecință, că nu se înțelege ce simt, gândesc sau doresc.

IT-iștii comunică în grupuri închise, crezând că elementele tehnice ale preocupărilor lor le fac neinteligibile pentru noi, restul. Casierii la hipermarket-uri, taximetriștii și profesorii vorbesc rar, aproape incidental, despre bucuriile și problemele cu care se confruntă zilnic. Unii vorbesc doar cu prietenii. Ceea ce duce la o insularizare. Nu avem habar cum e să fii avocat în România de acum, sau arhitect, sau mecanic. Nu știm dacă e roz bombon sau dimpotrivă o situație neagră să fii doctorand, instalator, birocrat într-o administrație locală, învățător. Nu căpătăm nici măcar o clipă de privit prin crăpătura ușii, în domeniile dinspre care ne-a virat soarta.

INEDITOamenii depun flori în fața sediului Nvidia, în urma demisiei lui Jensen Huang după scandalurile extraconjugale

18:35

FLASH NEWSFriedrich Merz, mesaj ferm pentru Donald Trump înaintea întâlnirii cu Putin din China: „Vă rog, fără surprize. Continuați să jucați ca parte a «Echipei Europei»”

18:20

În unele domenii, precum cel în care lucrez eu, există evoluții interesante și dileme colosale. La nivel global, sociologia trece printr-un fin proces de adaptare la realitățile revoluției post-industriale. Metode de cercetare care zeci de ani au fost la fel de credibile precum legea gravitației pot da rateuri semnificative. Începutul unei discuții pe această temă e aproape damnat de faptul că opinia publică înregistrează eșecurile – nu și succesele. Când vine vorba de sondaje, cei cu care vorbesc își amintesc victoria neașteptată (și decisivă) a lui Trump în câteva state-cheie la ultimele prezidențiale din America sau eșecul lui Victor Ponta în ciuda datelor existente în 2014. Mai puțini observă că sondajele au „nimerit” identitatea ocupanților locurilor 2 și 3 la prezidențialele cele mai recente sau scorul cu care Klaus Iohannis a câștigat în turul doi. Metoda de cercetare nu este depășită total, ci eșuează în momentele de emoție vie și de mobilizare atipică. Evident, această observație nu e una veselă și nu calmează lucrurile. Precum fizica acum mai mult de un secol, realitatea nu se suprapune cu teoria. Suntem pe buza unei mari schimbări, unui salt în metodologie. Cine nu poate face saltul e pe cale să se îndrepte spre decenii de eșec profesional. Nici această observație nu e chiar una veselă…

Există salturi viitoare, pentru care trebuie să ne pregătim ca sociologi, dar există și salturi trecute, pe care alții le-au eșuat. Mai sus am scris despre revoluția postindustrială. În sociologie ea se vede poate mai repede și mai bine decât în alte domenii de activitate. Uzura este fenomenală. Fără adaptabilitate, flexibilitate, inteligență poți găsi un trai tihnit și previzibil în muncă semi-robotică, plictisitoare și care pune o pâine pe masă. Dar acest tip de efort e vulnerabil la substituirea cu un soft, într-un an sau trei cinci. Dacă încerci să ții pasul dar privești societatea prin lentilele zilei de ieri, pământul începe să ți se miște sub picioare. Colegi de meserie au înnebunit de-a binelea, s-au scufundat în depresii negre și cu arie universală de acoperire („lucrurile merg prost! totul merge prost!”) sau s-au autoizolat în nișe de natură ideologică, extrem de previzibile în coordonatele lor fundamentale. Cu cât un sociolog e mai tânăr, cu atât există o probabilitate mai mare să se poată adapta la lumea cea nouă și la luminile sale în veșnică rotire și realcătuire. Sunt prudent, de aceea vorbesc despre „o probabilitate mai mare”: vârsta nu e un predictor fundamental.

Confruntarea poate specifică sociologilor români este cu tarele sistemului de educație în care s-au format, și aici vorbesc și de pașii ce preced universitatea. Că nu încurajăm în școlile noastre creativitatea, imaginația, empatia – aceste lucruri sunt știute. Nu afectează performanța profesională a sociologilor prea mult. Capacitatea însă de a sintetiza, de a proiecta, de a înțelege România sau o comunitate anume ca fiind înscrisă pe o traiectorie ce conține atât trecut și viitor – aceste aptitudini ți le formezi (sau nu) de-a lungul vieții profesionale.

Per total, a fi sociolog în această țară în acest moment al existenței ei este fenomenal. Dacă ai curiozitate intelectuală (un termen ce revine obsesiv în sistemele educaționale americane, dar mai puțin auzit în România), trăiești o epocă fenomenală, cu zero plictis. Evoluțiile intuite acum un an devin realitate în moduri surprinzătoare. Aproape că nu poți eșua dacă pariezi pe accelerări în ceea ce privește tehnologizarea, modernizarea, mobilitatea, creșterea nivelului de trai și a aspirațiilor aferente, sofisticării și dezvoltării spiritului critic. Acuitatea cu care diferite segmente din societate încep să identifice problemele autentice cu care se confruntă este reconfortantă. După decenii de foame, hiperinflație și credit doar cu buletinul începem să avem priorități mai complexe, bazate pe încredere în viitor. A vedea, ca sociolog, mugurii acestei schimbări mă încarcă cu optimism.

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.