Prima pagină » Economic » OPINIE. Sprijinul european nu este în măsură să salveze sectorul agroalimentar din România (Clubul Fermierilor Români)

OPINIE. Sprijinul european nu este în măsură să salveze sectorul agroalimentar din România (Clubul Fermierilor Români)

OPINIE. Sprijinul european nu este în măsură să salveze sectorul agroalimentar din România (Clubul Fermierilor Români)

Liderii Clubului Fermierilor Români consideră că măsurile propuse de Comisia Europeană (CE) pentru sectorul agroalimentar, în contextul crizei COVID-19, nu sunt în măsură să salveze sectorul agroalimentar din România.

Potrivit reprezentanților ONG-ului, una dintre măsurile propuse de CE pentru sectorul agroalimentar în contextul crizei COVID-19 vizează prelungirea termenului de depunere a cererilor de plată cu o lună, mai exact de la 15 mai, la 15 iunie.

De asemenea, spun cei din Club, Comisia are în vedere posibilitatea acordării plăților în avans în suma de 70% în loc de 50%, dar tot de la 16 octombrie, doar pe baza controlului administrativ al documentelor (fără necesitatea efectuării controlului pe teren).

Exceptarea de la regulile ajutorului de stat, cu posibilitatea acordării, din bugetul național, a până la 100.000 euro pe fermă și până la 800.000 euro pentru unitățile de procesare, reprezintă o altă măsură gândită de Executivul de la Bruxelles pentru sectorul agroalimentar în contextul pandemiei de covid-19.

CE mai propune măsuri de intervenție, în suma de 80 milioane de euro, pentru sectoarele lactate și carne (mai puțin pentru cea de pasăre). Acestea se traduc atât în stocarea privată a laptelui praf degresat, a untului și brânzeturilor, cât și a cărnii.

Nu în ultimul rând, pentru sectorul vinului, Executivul european are în vedere distilarea de criză, stocarea privată și recoltarea în verde, dar și măsuri de flexibilizare în utilizarea fondurilor de dezvoltare rurală pentru a contracara efectele COVID-19.

„Din cele menționate rezultă în mod clar că, deocamdată, sprijinul european nu este în măsură să salveze sectorul agroalimentar din România.

Din acest motiv, se impune identificarea unor soluții la nivel național, care să permită salvgardarea producției agroalimentare românești (…)”, susțin cei din Clubul Fermierilor.

Propuneri eficiente ale ONG-urilor pentru sectorul agroalimentar

Organizația citată a creionat la rândul său câteva măsuri care se pot aplica, astfel încât producătorii agricoli români să fie susținuți în mod eficient în actualul context epidemiologic și agrometeorologic.

În viziunea reprezentanților Clubului Fermierilor Români, o primă măsură ar fi cea de achitare în avans a subvențiilor, chiar din luna iulie.

În mod normal, acestea se plătesc în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie și se efectuează din bugetul național, urmând a fi rambursate de CE în luna ianuarie a anului viitor.

„O astfel de măsură ar permite finanțarea rapidă a producătorilor agricoli, evitând cheltuielile suplimentare cu obținerea unor credite de finanțare a producției de către fermieri”, susțin reprezentanții ONG-ului.

În viziunea acestora, dacă plățile în avans se efectuează oricum din bugetul național, trebuie reiterată această solicitare în viitorul Consiliu de miniștri ai agriculturii, având în vedere că și la precedenta videoconferință mai mulți miniștri au solicitat posibilitatea efectuării plăților în avans chiar de la 1 iulie.

Mai mult, susțin reprezentanții sursei citate, în condițiile crizei grave – forță majoră, autoritățile italiene intenționează să înceapă plățile în avans chiar și din luna mai, așa cum sa anunțat în presa din Peninsulă.

„Se poate chiar solicita Comisiei Europene avansarea unor credite avantajoase statelor membre pentru plata avansurilor în agricultură”, propun membrii Clubului.

Ajutoare de stat

O a doua măsură aflată pe lista ONG-ului citat este plata unor ajutoare de stat către producătorii cei mai afectați.

În acest context, adoptarea exceptării de la regulile ajutoarelor de stat de către Comisia Europeană permite acordarea până la 100.000 euro pe fermă și până la 800.000 euro pe unitate de procesare.

„În acest sens trebuie efectuată o analiză care să permită identificarea clară a producătorilor cei mai afectați, cu date contabile reale, și pentru care statul român să acorde sprijin financiar.

Trebuie avuți în vedere acei producători care produc pentru piață și care mențin forța de muncă angajată în această perioadă dificilă”, au adăugat reprezentanții Clubului Fermierilor Români.

Acordarea de apă pentru irigat și energie electrică cu titlu gratuit

Potrivit sursei citate, o a treia măsură propusă ar fi acordarea de ajutoare de stat fermelor celor mai afectate de secetă, în contextul crizei COVID-19.

„România riscă să înregistreze cea mai slabă producție agricolă din cauza secetei grave, instalate încă din toamna trecută”.

„Fermierii afectați înregistrează pierderi mari, dar mai grav este că se pune sub semnul întrebării securitatea alimentară a României, care va afecta enorm bugetul și economia națională.

„De aceea, este imperios necesar să se adopte din timp măsuri pentru a salva producția agricolă – acordarea de apă pentru irigat și energie electrică cu titlu gratuit, până nu se distrug și culturile de primăvară, cele de toamnă fiind grav afectate în mai multe regiuni ale țării”, au precizat în acest context specialiștii Clubului.

Nu în ultimul rând, Clubul consideră că este indicată instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sistemele locale de irigații pentru fermierii din sectorul producției primare de produse agricole, afectați pe lângă răspândirea virusului COVID-19, și de lipsa acută sau fluctuația de precipitații.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Președintele Donald Trump ar putea veni la București. El va fi invitat la un summit NATO
Digi24
Un actor este implicat în gruparea acuzată că exploata sexual tinere într-un club de striptease din Capitală (surse)
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan a făcut o vizită neanunțată la Consulatul României la Bruxelles. Ce scop a avut premierul
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Cum ar vota cetăţenii Republicii Moldova dacă s-ar organiza un referendum privind unirea cu România. Ce arată un nou sondaj
Cancan.ro
Raportul toxicologic al lui Mario Berinde din Cenei e public. Ce au descoperit medicii legiști la analize. Detalii de ultimă oră din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cum se face ITP în 2026. Tot ce trebuie să știi: costuri, acte necesare și motive de respingere
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii