Prima pagină » Știri externe » AVERTISMENT. Statele Unite cer Chinei să respecte libertatea presei din Hong Kong

AVERTISMENT. Statele Unite cer Chinei să respecte libertatea presei din Hong Kong

AVERTISMENT. Statele Unite cer Chinei să respecte libertatea presei din Hong Kong

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat că autoritățile de la Beijing intenționează să intervină în activitatea jurnaliștilor americani din Hong Kong și a lansat un avertisment la adresa Chinei, solicitându-i să respecte libertatea presei din acest teritoriu.

Declarația oficialului de la Washington vine în contextul în care, pe 6 mai, Departamentul american de Stat a anunțat că amână prezentarea raportului privind autonomia Hong Kong, raport ce trebuie trimis Congresului pentru ca acesta să decidă dacă menține sau nu tratamentul special pe care Statele Unite îl acordă acestui teritoriu, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Departamentul de Stat a anunțat că a decis amânarea prezentării raportului pentru a putea monitoriza eventualele decizii pe care le-ar putea lua autoritățile de la Beijing după congresul Partidului Comunist Chinez din 22 mai.

„Acești jurnaliști fac parte din presa liberă, nu sunt cadre de propagandă, iar munca lor valoroasă contribuie la informarea cetățenilor chinezi și a lumii întregi”, a spus Pompeo printr-un comunicat de presă.

China a preluat controlul asupra Hong Kong de la Marea Britanie în 1997, iar teritoriului i-a fost promis „un grad ridicat de autonomie” pentru 50 de ani. Acest sistem stă la baza statutului special pe ccare îl are Hong Kong potrivit legislației americane.

Relațiile dintre Washington și Beijing sunt tensionate, mai ales în contextul în care, în ultimele săptămâni, Pompeo și președintele Statelor Unite, Donald Trump, au acuzat China că ar fi gestionat în mod iresponsabil pandemia de COVID-19 atunci când aceasta a izbucnit la Wuhan.

SUA și China, tensiuni în legătură cu libertatea presei

Totodată, Statele Unite și China au neînțelegeri și în legătură cu activitatea jurnaliștilor din cele două țări.

În februarie, Administrația Trump a anunțat că va trata cinci entități media controlate de statul chinez și care au operațiuni în Statele Unite în același mod în care tratează ambasadele, solicitându-le să își înregistreze angajații și proprietățile din SUA la Departamentul de Stat.

Ulterior, Beijingul a decis expulzarea din China a corespondenților cotidianului The Wall Street Journal, doi americani și un australian, după publicarea unui editorial în care jurnaliștii publicației au descris China ca fiind „omul bolnav al Asiei”.

În martie, Statele Unite au redus numărul jurnaliștilor chinezi cărora le permite să lucreze pe teritoriul său, de la 160 la 100.

În replică, Beijingul a anunțat că va revoca acreditările corespondenților americani ai The New York Times, Wall Street Journal și The Washington Post.

Beijingul a informat la acea vreme că jurnaliștii respectivelor publicații nu vor mai putea lucra în China, Hong Kong și Macau. Potrivit Clubului Corespondenților Străini din China, cel puțin 13 jurnaliști străini sunt afectați de această decizie.

Anunțul lui Pompeo vine în contextul în care autoritățile din Hong Kong au folosit forța recent împotriva persoanelor care participau la un protest pro-democrație.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Volodimir Zelenski, îmbrăcat în costum, a ajuns la Mar-a-Lago și a fost întâmpinat de Donald Trump
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Cât costă rochia purtată de Mirabela Grădinaru la Digi24. De ce a atras atenția tuturor
Prosport.ro
Gigi Becali a pierdut o avere dintr-un foc, dar nu-i pasă: „Am dat 14.000.000 de euro din banii mei”
Adevarul
Șoferii de mașini hibride, de trei ori mai expuși riscului de deces decât cei cu mașini pe benzină. Care este motivul
Mediafax
CCR nu a dat decizia pe pensiile magistraților din cauza lipsei cvorumului. Decizia s-ar putea lua luni
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Fostul preşedinte al Curţii, Augustin Zegrean, despre actuala decizie a CCR: „Duminica nu se judecă nicăieri în lume”
Cancan.ro
Alex Bodi continuă scandalul aprins cu Ramona Olaru! Musculosul nu se lasă: 'O să aduc eu amintiri de la Agronomie când
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Descopera.ro
De ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă în corpul tău atunci când ești mahmur?