Prima pagină » Știri » CORONAVIRUS. Goana după pașapoartele de imunitate. „Sisteme de certificare” pentru persoanele care au dobândit anticorpi

CORONAVIRUS. Goana după pașapoartele de imunitate. „Sisteme de certificare” pentru persoanele care au dobândit anticorpi

CORONAVIRUS. Goana după pașapoartele de imunitate. „Sisteme de certificare” pentru persoanele care au dobândit anticorpi
CORONAVIRUS. Goana după pașapoartele de imunitate. „Sisteme de certificare” pentru persoanele care au dobândit anticorpi

Companii de tip start-up sunt în competiţie pentru a construi sisteme de identificare digitală în scopul certificării statutului de sănătate al persoanelor, pentru a facilita reintegrarea în viaţa normală, în contextul pandemiei, dar iniţiativele generează riscuri privind datele private, scrie FT.

Aşa-numitele paşapoarte de imunitate funcţionează prin asocierea identităţii unei persoane cu rezultatele la analizele pentru coronavirus. Persoanele considerate imune la virus pot demonstra statutul la autorităţi şi angajatori prin arătarea unui cod generat de obicei de o aplicaţie online. Aceasta este conectată la anumite tipuri de identificare biometrică precum fotografie sau amprentă, informează cotidianul Financial Times.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că Guvernul de la Londra analizează „sisteme de certificare” pentru persoanele care au dobândit anticorpi, deşi a precizat că încă nu poate spune clar că aceste persoane sunt automat imune la reinfectarea cu noul coronavirus.

De la sisteme antifraudă la pașapoarte de imunitate

Chiar dacă Guvernul britanic nu a oferit detalii despre companiile cu care intenţionează să colaboreze, un număr de firme inovatoare din Europa se grăbesc să îşi reechipeze tehnologiile de identificare pentru a utiliza permise de sănătate.

Printre firmele care conduc în acest efort se numără Onfido, o entitate start-up specializată în sisteme de identificare digitală înfiinţată în 2012 de trei absolvenţi ai Universităţii Oxford. Compania a anunţat luna trecută că a colectat 100 de milioane de dolari prin vânzarea de acţiuni.

Husayn Kassai, cofondator şi director al Onfido, a explicat că firma analizează posibilitatea de a adapta actualele sisteme antifraudă pentru crearea unui sistem de emitere a paşapoartelor de imunitate. Tehnologia companiei utilizează software de inteligenţă artificială pentru a verifica o fotografie de identitate, comparând-o cu datele biometrice.

„Protejarea sferei private şi protejarea persoanelor trebuie să fie prioritatea acestei iniţiative. Nu trebuie să ştie nimeni adresa unei persoane, culoarea ochilor ori alte lucruri”, a explicat Husayn Kassai.

Alte companii evită sintagma paşaport de imunitate, folosind termenul de „permis digital de sănătate”, în contextul în care experţii medicali au dubii privind durata imunităţii post-coronavirus. Printre acestea se numără compania britanică Yoti, care din 2018 este furnizor oficial de sisteme digitale de identificare în zona administrativă Jersey. Robin Tombs, directorul companiei, afirmă că prioritatea o reprezintă sistemele antifraudă. „Documentele tipărite pot fi falsificate, ecranele telefoanelor pot fi falsificate”, a explicat el. Sistemele Yoti contracarează riscurile prin emiterea de coduri unice rapide (QR) şi holograme digitale, împiedicând tentativele de copiere frauduloasă a fotografiilor altor persoane.

Firma VST Enterprises, cu sediul în oraşul britanic Manchester, a dezvoltat sistemul „Paşaport de sănătate V” („V-Health Passport”), care permite scanarea codului de identificare de la o distanţă mai mare decât alte sisteme, permiţând menţinerea distanţei sociale, conform directorului pentru relaţii publice al firmei, Gerard Franklin. Compania discută deja cu Guvernul de la Londra pentru o eventuală colaborare.

Drepturile civile, în discuție: „Avem dubii serioase…”

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor civice sunt sceptice în legătură cu aceste sisteme, paşapoartele de imunitate fiind criticate din cauza potenţialelor riscuri la adresa sferei private. „Imediat ce am instaura această infrastructură de supraveghere, ar fi create acţiuni incredibile de intruziune”, afirmă Ella Jakubowska, director pentru politici şi campanii la grupul de lobby EDRi. „Avem dubii serioase referitoare la persoanele care vor avea acces la aceste date, cum ar mai putea fi folosite şi ce ameninţări generează asupra drepturilor noastre fundamentale”, argumentează ea.

Dr. Tom Fisher, cercetător senior la grupul de lobby Privacy International, avertizează că, într-un asemenea sistem, persoanele care nu ar avea atestatele corespunzătoare riscă să aibă probleme financiare, subliniind că există şi riscul ca cei sănătoşi să fie stimulaţi să se infecteze pentru a primi după eventuala vindecare paşaport de imunitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Femeia care și-a ucis socrii cu un preparat de mâncare otrăvit riscă închisoare pe viață
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Obiceiul bunicilor care ne protejează creierul. Este ideal de pus în practică dimineaţa
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Verdict despre viitorul auto: „Vin vremuri grele pentru producătorii din Europa”. Producătorii chinezi schimbă regulile jocului
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
O stare a materiei recent descoperită este precum uleiul amestecat cu apă