Prima pagină » Știri politice » MESAJ. Teodorovici: Dacă înţeleg să îmi asum funcţia de preşedinte al PSD, înţeleg să-mi asum inclusiv istoria sa, cu bune şi cu rele

MESAJ. Teodorovici: Dacă înţeleg să îmi asum funcţia de preşedinte al PSD, înţeleg să-mi asum inclusiv istoria sa, cu bune şi cu rele

MESAJ. Teodorovici: Dacă înţeleg să îmi asum funcţia de preşedinte al PSD, înţeleg să-mi asum inclusiv istoria sa, cu bune şi cu rele

Fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că preferă să fie un politician „rebel”, sincer şi liber de orice „sfori”, dar şi că dacă îşi va asuma funcţia de preşedinte al PSD, îşi va asuma şi istoria partidului, „cu bune şi cu rele”.

Dacă înţeleg să îmi asum funcţia de preşedinte al PSD, înţeleg să-mi asum inclusiv istoria sa, cu bune şi cu rele, cu liderii, cu membrii, cu simpatizanţii săi, cu greşelile, dar mai ales, cu reuşitele care îi aparţin şi care au făcut, la un moment dat, ca România să conteze. (…)

Eu am curajul de a mă prezenta oricând în faţa colegilor cu aceeaşi dorinţă şi convingere că România are nevoie de o altfel de politică sau de o politică altfel, o politică asumată, o politică a deciziilor, o politică ce nu se fundamentează pe înţelegeri transpartinice, ci strict pe interesul românilor şi al României. De aceea, nu voi accepta niciodată să fiu acel tip de politician care să nu-şi asume funcţia sau care să prefere poziţia de mai vechi sau mai nou „mânuitor al sforilor politice”. Prefer să fiu acel politician , în sensul în care îmi permit să fiu sincer şi liber de orice ”, a scris pe Facebook Eugen Teodorovici.

El a spus că partidul nu ar trebui să rămână în opoziţie.

„Nu pot fi de acord cu ideea că PSD ar trebui să rămână în opoziţie, atât timp cât toţi membrii PSD – şi nu numai – suntem de acord că actuala conducere executivă este dezastruoasă pentru ţară‼️ Nu putem rămâne în opoziţie doar pentru a capitaliza – eventual – politic”, a mai afirmat Teodorovici.

Paul Stănescu, secretarul general interimar al PSD, a declarat marţi, ca răspuns la criticile adresate de Eugen Teodorovici actualei conduceri interimare a PSD, că acesta este un aventurier politic, preocupat să vâneze funcţii, „o calamitate atunci când s-a aflat la conducerea partidului”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli