Prima pagină » Știri » Gabriela Firea acuză Guvernul de dezinformare, în cazul lipsei de locuri la ATI. Ludovic Orban: „Aș prefera să nu intru într-o polemică”

Gabriela Firea acuză Guvernul de dezinformare, în cazul lipsei de locuri la ATI. Ludovic Orban: „Aș prefera să nu intru într-o polemică”

Gabriela Firea acuză Guvernul de dezinformare, în cazul lipsei de locuri la ATI. Ludovic Orban: „Aș prefera să nu intru într-o polemică”

Edilul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, sâmbătă, că în spitalele din București există suficiente paturi şi personal medical pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu coronavirus în condiţiile în care din 45 de secţii ATI, câte există în Bucureşti, doar şase au fost alocate persoanelor cu această afecţiune. De altfel, aceasta consideră că Guvernul Orban, prin Ministerul Sănătăţii, ar dezinforma opinia publică cu privire la situaţia reală a numărului de paturi din secţiile ATI din spitalele bucureştene.

În același timp, primarul a anunţat că, pe perioada pandemiei, pune la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, „care zilnic transmite că nu mai sunt paturi de ATI în spitalele din Bucureşti şi nici ventilatoare mecanice”, 20 din cele 25 de ventilatoare mecanice mobile achiziţionate de municipalitate prin ASSMB.

„Subliniez încă o dată faptul că raportările Ministerului Sănătăţii se referă doar la numărul de paturi normale şi de ATI alocate în martie pentru tratarea infecţiei Covid 19 în spitalele de linia 1, 2 şi suport, adică 6 la număr (Victor Babeş, Matei Balş, Colentina, Marius Nasta, Carol Davila, Maternitatea Bucur) şi nu la toate paturile normale şi de ATI din spitalele bucureştene, în număr de 45!!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Edilul susține că Guvernul dezinformează atunci când spune că nu mai sunt locuri la ATI.

„Şi azi, sunt spitale de linia 1 şi 2 care deţin 600-700 de paturi normale şi 50-60 de paturi de ATI care au alocat pentru tratarea Covid 19 doar 200-300 de paturi normale şi câte 20 de paturi de ATI, pe motiv că nu au personal. Dar acestea există fizic. De ce nu se extind aceste secţii cu resursele existente? Şi de ce nu se preocupă imediat (însemnând acum) Ministerul Sănătăţii să transfere medici de ATI de la alte spitale din Bucureşti, pentru a putea răspunde prompt nevoilor pacienţilor? Sau le convine să anunţe la televizor ca au trimis un pacient la Ploieşti, pentru că nu mai erau paturi ATI libere în Bucureşti?!”, a adăugat Firea.

„Sunt suficiente paturi de spital”

În opinia sa, nu există interes, la nivelul autorităţilor naţionale, pentru organizarea judicioasă a resurselor umane şi medicale existente.

„Sunt şi suficiente paturi de spital, de toate categoriile, există şi personal medical foarte bine pregătit! Nu există, în schimb, interes pentru pacienţi, corectitudine în informarea românilor şi, mai ales, organizarea judicioasă a resurselor umane şi medicale existente! Se doreşte intenţionat să fie stare de panică în rândul populaţiei! Să fie haos generalizat! Să-i speriem pe români cu declaraţiile false la televizor, dar să ne facem şi de ras în întreaga Europa! Autorităţile noastre se prezintă în văzul lumii ca fiind neputincioase să lupte cu virusul, având toate instrumentele necesare la dispoziţie, pe banii românilor!”, a mai spus Gabriela Firea.

Cum răspunde Ludovic Orban răspunde acuzațiilor Gabrielei Firea: „Aș prefera să nu intru într-o polemică”

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că nu ar dori să intre în polemică cu Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, pe tema paturilor de la terapie intensivă destinate bolnavilor de COVID, afirmând că „sferturile de adevăr” nu fac altceva decât „să bage zâzanie” în loc să rezolve problema.

„Aș prefera să nu intru într-o polemică”, a declarat sâmbătă după-amiază premierul Ludovic Orban, întrebat despre afirmațiile Gabrielei Firea. „Există două tipuri de spitale: spitalele de urgență, cum este Spitalul Elias, spitalele universitare, care sunt în subordinea Ministerului Sănătății, și spitale care sunt în subordinea Primăriei Capitalei. Și dintre spitalele din subordinea Ministerului Sănătății, și dintre spitalele din subordinea Primăriei Capitalei sunt spitale dedicate tratării pacienților cu COVID, cum este, de exemplu, pentru Capitală, Spitalul „Victor Babeș”; în ceea ce privește Ministerul Sănătății e Spitalul Matei Balș, Spitalul Nasta… Una e terapia intensivă în general – la aceste secții, în celelalte spitale, sunt tratați pacienți pentru diferite boli, altele decât COVID; în ceea ce privește locurile la terapie intensivă din spitalele dedicate COVID există o limită de care ne-am apropiat”, a explicat premierul.

El a adăugat că există soluții pentru a crește numărul de locuri pentru terapia intensivă COVID și la Institutul Balș, și la „Victor Babeș”.

„Sunt convins că ASSMB – parcă așa se numește instituția din subordinea Consiliului General al Capitalei care se ocupă de administrarea spitalelor Capitalei – va face demersuri pentru a crește numărul de paturi, care să fie dotate cu ventilatoare, cu injectomate și cu toate cele necesare pentru a trata pacienții. Din punctul meu de vedere, obiectivul nostru este acela de a crește capacitatea de tratare pentru persoanele infectate cu COVID. Nu mai vreau să intru în nicio polemică pe astfel de teme cu sferturi de adevăr și cu afirmații care nu fac altceva decât să bage zâzanie în loc să rezolve problema. Problema pe care o avem este aceea că a crescut numărul de infectări, este necesar să disponibilizăm mai multe paturi în secțiile ATI și asta vrem să facem”, a asigurat șeful guvernului. Spitalele de campanie și secțiile mobile, practic „TIR”-urile dotate cu paturi ATI, se numără printre aceste soluții avute în vedere, a mai spus Ludovic Orban.

Secție modulară pentru bolnavii COVID, din donații, la Spitalul Elias din Capitală

Premierul a vizitat, sâmbătă, spitalul modular pentru pacienţii cu COVID-19, construit în curtea Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, de Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”. El a mulţumit celor 250.000 de români care, alături de firme, au donat pentru ridicarea acestui spital modular, scrie Agerpres.

La rândul său, Departamentul pentru Situații de Urgență a donat aparatură necesară pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 în această unitate.

Spitalul modular are 38 de paturi: 14 pentru pacienţi în stare gravă, 14 pentru pacienţi în stadii intermediare şi 10 pentru pacienţi suspecţi de COVID-19.

În ceea ce priveşte personalul necesar pentru această structură, premierul a spus că este vorba de minimum patru medici anestezişti şi opt asistenţi pe tură.

Ludovic Orban a subliniat că activitatea Spitalului Elias nu va fi afectată, iar unitatea modulară va funcţiona „ca o secţie separată, externă”.

Șeful Guvernului speră ca, de marţi (21 iulie), pacienţii bolnavi de COVID-19 să fie primiţi în secţia modulară construită în curtea Spitalului Elias.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!