Prima pagină » Știri » Ce spune Traian Băsescu despre scenariul carantinării Capitalei/ Fostul președinte critică dur legea carantinei: Nu are legătură cu reglementările UE

Ce spune Traian Băsescu despre scenariul carantinării Capitalei/ Fostul președinte critică dur legea carantinei: Nu are legătură cu reglementările UE

Gilda Popa
Ce spune Traian Băsescu despre scenariul carantinării Capitalei/ Fostul președinte critică dur legea carantinei: Nu are legătură cu reglementările UE
Băsescu, nemilos cu Orban: „Un rebut politic, gogoșar incompetent...” / Mediafax FOTO, Alexandru Dobre

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat dur legea carantinei și izolării, spunând că este o gafă, în condițiile în care România a adoptat acum mai mulți ani Decizia NR. 1082 a Parlamentului european și a Consiliului, din 22 octombrie 2013, care reglementează procedurile și ghidul de măsuri  pe care autoritățile naționale ar trebui să le adopte în cazul  amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate.

„N-aș vrea să fiu considerat un opozant al Guvernului, dar a greșit radical. În primul rând a tratat această pandemie după ureche”, a declarat Traian Băsescu la emisiunea moderată de Victor Ciutacu la România TV.

Băsescu a prezentat  în emisiune Decizia UE, din 2013, prin care autoritățile europene arată modul de aplicare a  Regulamentului sanitar internațional  de toate statele UE, precizând că în document sunt reglementate toate măsurile: carantină, izolare, suspect etc. și că acesta explică pentru fiecare stat membru cum să planifice reacția.

„Prezenta decizie stabilește normele privind supravegherea epidemiologică, monitorizarea, alerta precoce cu privire la amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate și combaterea lor, inclusiv planificarea pregătirii și a reacției legate de aceste activități, în vederea coordonării și completării politicilor naționale”, de arată în Decizia UE. 

„Comunicarea incoerentă sau confuză cu publicul și părțile interesate precum personalul medical poate avea un impact negativ asupra eficacității reacției din perspectiva sănătății publice, precum și asupra operatorilor economici. Prin urmare, coordonarea reacției în cadrul CSS, asistat de subgrupurile relevante, ar trebui să includă schimbul rapid de informații cu privire la mesajele și strategiile de comunicare și abordarea provocărilor în materie de comunicare în vederea coordonării riscurilor și a comunicării în situații de criză, pe baza unei evaluări solide și independente a riscurilor”, se arată în documentul UE.

Traian Băsescu: În Decizia UE se vorbește despre achizițile publice comune, iar România a făcut achiziții individual

Documentul reglementează și monitorizarea, alerta precoce, în principal tot ce e de făcut într-o situație epidemiologică.

„Vorbesc de trei luni de aceste documente, iar legea pe care au adoptat-o nu are legătură cu aceste reglementări la nivel european. După ce au făcut gafa, în loc să recunoască greșeala, au mers înainte cu acel proiect de lege.”, spune Traian Băsescu

Băsescu: Primul lucru care trebuie făcut la centrele de carantină este testarea, iar dacă testul e negativ să îi trimită acasă în câteva ore

Fostul președinte mai spune că a fost o mare greșeală faptul că autoritățile au închis cetățenii 14 zile în carantină fără testare, după care i-au trimis acasă tot fără testare

„Cred că s-a apelat la o legislație de care nu era nevoie, s-a ridicat starea de urgență mult prea repede. La acel moment testarea se făcea doar în cazul celor care veneau la spital cu probleme. Când am ridicat starea de urgență nu aveam o hartă de risc epidemiologic, nu se știa care sunt focarele în teritoriu. Dacă suprapunem peste asta lipsa de educației a populației, în sensul că mulți nu respectă regulile, părerea mea e că vom duce dorul situației de azi”, mai spune Traian Băsescu.

Băsescu a criticat PSD că a girat legea carantinei, o lege care nu va îmbunătăți situația.

Despre carantinarea Capitalei: Ar fi o catastrofă

Despre o posibilă carantinare a Capitalei, Traian Băsescu susține că „ar fi o catastrofă”, fiindcă „nicio capitală nu poate fi carantinată”.

„Bucureștiul produce jumătate din PIB -ul României. Dacă cuiva îi trece prin cap să bage Bucureștiul în carantină, eu voi fi un adversar al acelei persoane”, a spus Băsescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat