Prima pagină » Știri » Cine va conduce ANCOM? Parlamentarii aleg succesorul lui Sorin Grindeanu

Cine va conduce ANCOM? Parlamentarii aleg succesorul lui Sorin Grindeanu

Cine va conduce ANCOM? Parlamentarii aleg succesorul lui Sorin Grindeanu
Cine va conduce ANCOM? Parlamentarii aleg succesorul lui Sorin Grindeanu

Deputații și senatorii aleg marți, într-o ședință comună care începe la ora 13.00 succesorul lui Sorin Grindeanu la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, după ce acesta a demisionat din funcție.

Comisiile Comunicații și tehnologia informațiilor din Parlament au avizat luni patru candidaturi pentru funcția de președinte al ANCOM, respectiv Vlad Ștefan Stoica, fost șef al Cancelariei al lui Victor Ponta, Manuela Maria Catrina, fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și director executiv al Institutului Ovidiu Șincai, Ion Smeeianu, primul președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații, precum și Mircea Valentin Rozolea, transmite Mediafax.

Sorin Grindeanu a demisionat de la ANCOM, membrii conducerilor celor două camere ale Legislativului luând act de demersul său pe 5 octombrie. El a anunțat de când a fost ales prim-vicepreședinte că va renunța la șefia ANCOM.

Sorin Grindeanu a revenit în PSD și a fost ales, la congresul din luna august, în funcția de prim-vicepreședinte al formațiunii.

El a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în noiembrie 2017.

Sorin Grindeanu, specialist și în Covid-19: „Executivul a scapat pandemia de sub control”

România a depășit pragul de 2000 de cazuri de infecție cu noul coronavirus în 24 de ore, iar asta reprezintă …prilej de de atac politic din partea lui Sorin Grindeanu. În loc să analizeze cauzele eșecului social-democraților în alegerile locale, prim-vicepreședintele PSD vorbește despre cum a scăpat de su control pandemia Guvernul Orban.

„Este clar că în acest moment Guvernul a scăpat pandemia de sub control”, afirmă Grindeanu.

Fostul premier întreabă retoric: „S-a depăşit pragul psihologic de 2.000 de cazuri şi avem un nou record de pacienţi internaţi la terapie intensivă. Aţi văzut pe cineva astăzi să fie preocupat să ia vreo măsură din Guvern? L-aţi văzut pe Orban sau pe Tătaru să anunţe vreo măsură? De o lună, România nu mai este guvernată. Doar alegeri! Sănătatea oamenilor nu mai contează şi astăzi noi înregistrăm un nou record de cazuri”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cristian Socol: Economia României s-a prăbușit. Suntem în recesiune profundă? Ce stă în spatele cifrelor statistice?
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Gestul ireal făcut de fosta parteneră a lui Adrian Kreiner din spatele gratiilor. Ce le-a cerut magistraților 😲
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
Mediafax
Nicușor Dan, mesaj după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense”
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Lovitură de la tribunal pentru rudele tinerilor implicați în crima lui Mario Berinde din Cenei. Ce au decis judecătorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Mirela Stoian, cea care a interpretat-o pe Lila, în „Vacanța Mare”. Actrița a intrat într-un con de umbră de ani buni
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Rostec trimite BMP-3 către Rusia. Ajută în Ucraina sau ajung la „cimitirul” de 800 de unități distruse?
Descopera.ro
Cum arată ultima suflare a unei stele aflate pe moarte?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Peștii ar putea ascunde secretul pentru o alternativă sustenabilă la ambalarea alimentelor