Prima pagină » Economic » Finanțe » Final de an pe piața licitațiilor: Ceasuri de lux la preț de casă în Bușteni și Brâncuși la reduceri

Final de an pe piața licitațiilor: Ceasuri de lux la preț de casă în Bușteni și Brâncuși la reduceri

Final de an pe piața licitațiilor: Ceasuri de lux la preț de casă în Bușteni și Brâncuși la reduceri

După două săptămâni pline, cu câte șase evenimente, piața românească licitațiilor de artă încheie anul cu o ultimă sesiune, destinată ceasurilor de mână. Pe plan internațional, o schiță a lui Brâncuși este la reduceri

Estimările legate de valoarea obiectelor pleacă de la nivelul câtorva sute de euro până la echivalentul unei vile pe Valea Prahovei. Singura casă românească activă în această săptămână rămâne Artmark, prin „Licitația de Crăciun – O colecție de ceasuri”, va avea loc marți, de la ora 18.30, doar în mediul online. Printre vedete se numără un Roger Dubuis Excalibur Double Tourbillon Retrograde (foto), de mână, bărbătesc.

Prețul de pornire este de 34.000 euro, iar cel de listă, estimat că ar putea fi atins, este de cinci ori mai mare, de 154.000 euro. Ceasul are mecanismul cu armare manuală, cadran din sidef, parțial vitrat pentru cele două tourbillon, și o curea din piele de aligator, de culoare neagră cu sistem de închidere tip deployant, originale.

De la retro la haute – horologerie

La o estimare mai mică, de 80.000 €, dar un preț de pornire mai mare, de 36.000 €, este oferit un Patek Philippe Nautilus fabricat în 1982, din aur și oțel, bărbătesc.

„Există o tendință către retro, se încearcă și asta și funcționează foarte bine, însă asistăm la multe alte tendințe, la ceea ce noi, la Temporis, numim bad boys watch-making, adică un haute – horologerie care e în ton cu cele mai mari tendințe sau descoperiri”, susține Dan Vardie, fondator Temporis, prima revistă românească dedicată în exclusivitate domeniului orologeriei.

Pe lângă obiecte listate la zeci de mii de euro se pot găsi și unele la prețuri de pornire mult mai accesibile, cum ar fi un Longines „Le Grande Classique”, de mână, de damă (fabricat în 2017) la 500 euro sau un Frederique Constant, de mână, bărbătesc (din 2015) la 400 euro.

„În România, licitațiile sunt folosite de multă lume pentru a-și cumpăra ceasuri pentru uz personal sau pentru a face cadouri, ceea ce este foarte în regulă. Cel mai important este să fie original, să-ți creeze o vibrație”, este de părere Dan Vardie.

Schiță de Brâncuși oferită la reduceri

Pe plan internațional, Kedem Public Auction House Ltd din Ierusalem (Israel) vinde marți o scrisoare trimisă în 1871 de liderii comunității evreiești din Bacău parlamentarului britanic Francis Goldsmid. Documentul estimat la 100 € descrie situația dificilă a comunității de la sfârșitul secolului al XIX-lea, după înscăunarea principelui Carol I în 1866. Acesta promisese acordarea de drepturi egale; cu toate acestea, după un val de revolte antisemite în toată România, le-a revocat evreilor dreptul la cetățenie, le-a interzis să mai arendeze terenuri și le-a impus noi taxe.

Kiefer Buch und Kunstauktionen din Pforzheim (Germania) oferă la vânzare o schiță a Porții Sărutului, semnată de Constantin Brâncuși. Lucrarea a fost scoasă la licitație în urmă cu o săptămână, dar nu a fost adjudecată. Prețul de pornire, de 36.000 euro, a fost diminuat, astfel încât poate fi achiziționată direct pentru 24.001 euro, la care se adaugă taxele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Când vine frigul? Prognoza ANM pentru primele săptămâni din octombrie
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!