Prima pagină » Actualitate » Moment dificil pentru Ed Sheeran. Artistul a plâns pe scenă, în timp ce interpreta o melodie despre fiica sa

Moment dificil pentru Ed Sheeran. Artistul a plâns pe scenă, în timp ce interpreta o melodie despre fiica sa

Celebrul Ed Sheeran a izbucnit în lacrimi, în timp ce intepreta o piesă dedicată fiicei sale, Lyra. Starul a urcat pe scenă în Australia, la comemorarea unui prieten drag, Michael Gudinski, trecut în neființă.

Ed Sheeran s-a oprit la mijlocul piesei și a plâns, cerându-și scuze de la cei prezenți, scrie thesun.co.uk.

„Scuze dacă am uitat versurile…”

Ed, în vârstă de 30 de ani, a avertizat publicul că nu are o stare bună: „Nu mă emoționez niciodată, dar acum sunt al naibii de emoționat. Scuze dacă greșesc versurile sau ceva…”.

Artistul a povestit cum a compus cântecul în timp ce se afla în carantină obligatorie în Australia.

„Sunt foarte, foarte recunoscător să fiu aici. Știu că este un moment greu pentru țară. În lockdown am reușit să compun câteva cântece”, a mărturisit celebrul cântăreț.

Ed Sheeran, versuri despre bunicul său

Versurile cântecului lui Ed Sheeran par a fi despre bunicul său mort, căruia îi cere sfaturi despre cum să-și crească fiica, pe Lyra, născută anul trecut.

Ed a înregistrat câteva piese despre bunicul său, precum Afire Love.

Versurile sună astfel: „Aș vrea ca raiul să aibă ore de vizită / Ca să pot veni și să-ți spun că ea crește / Aș vrea să o întâlnești / Lucrurile pe care le învață de la mine le știu de la tine”.

Ed Sheeran nu ezită să vorbească despre provocările de a crește un copil, alături de soția lui, Cherry. „Aș vrea să vin pe la tine și să-ți cer sfatul…”

Cântărețul Ed Sheeran, lider în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani

În 2019, Ed Sheeran s-a situat pe primul loc în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, cu o avere de 170 de milioane de lire sterline (165,6 milioane de euro), potrivit Smart Radio, care păstrează un loc special pentru muzica acestuia în playlist.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Benzina a ajuns la peste 7 euro pe litru în Sankt Petersburg. Revolta unei rusoaice: „Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania