Prima pagină » Actualitate » Doar cine se vaccinează va mai putea călători cu avionul! Anunțul a fost făcut chiar de șeful uneia dintre cele mai mari companii aeriene din lume!

Doar cine se vaccinează va mai putea călători cu avionul! Anunțul a fost făcut chiar de șeful uneia dintre cele mai mari companii aeriene din lume!

Doar cine se vaccinează va mai putea călători cu avionul! Anunțul a fost făcut chiar de șeful uneia dintre cele mai mari companii aeriene din lume!

Doar cine se vaccinează va mai putea călători cu avionul! Nu, nu este nicio greșeală în titlu! Anunțul a fost făcut chiar de șeful uneia dintre cele mai mari companii aeriene din lume. Qantas a transmis că, în curând, numai persoanele care fac dovada că s-au imunizat împotriva Covid-19 vor mai călători pe calea aerului.

Pentru restul, autoritățile vor stabili ce modalități de transport sunt permise.

Doar cine se vaccinează va mai putea călători cu avionul! Companiile aeriene își fac legi proprii

În orice caz, declarațiile șefului companiei Qantas arată că se discută cât se poate de serios despre varianta introducerii obligativității vaccinării antiCovid! De altfel, Alan Joyce, director executiv la Qantas, a dezvăluit că multe guverne poartă discuții, în spatele ușilor închise, cu privire la introducerea vaccinării drept condiție obligatorie de intrare în țară. Iar dacă autoritățile nu vor lua o astfel de decizie, atunci companiile aeriene ar trebui să o impună! Cel puțin Qantas e pe punctul de a face asta, dă de înțeles Alan Joyce.

În interviul pentru BBC, șeful Qantas afirmă că, în viitorul apropiat, doar persoanele vaccinate antiCovid vor mai putea călători cu avionul. „Avem datoria de a avea grijă de pasagerii noștri și de echipaj. Toate persoanele de la bordul aeronavei trebuie să fie în siguranță. Marea majoritate a clienților noștri crede că este o idee bună”, a declarat șeful Qantas.

 90% dintre persoanele întrebate cred că trebuie ca oamenii să fie obligați să se vaccineze pentru a putea călători în străinătate – Alan Joyce, director executiv Qantas

El a subliniat că, în opinia sa, vor trebui modificate condițiile de rezervare a biletelor de avion. În acest sens, se impune o consultare cu pasagerii, iar apoi o decizie va fi luată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sindicatele dau DE PĂMÂNT cu noua Lege a salarizării: „Continuă să opereze cu soluții de compromis”
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Descoperire terifiantă sub capota unei mașini! Un șofer francez a încremenit când a dat peste un șarpe boa
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronauții viitorului și-ar putea „spăla” hainele folosind plasmă