Prima pagină » Actualitate » Elena Merișoreanu, îndurerată după decesul lui Gabi Luncă: „Era o persoană deosebită”

Elena Merișoreanu, îndurerată după decesul lui Gabi Luncă: „Era o persoană deosebită”

Elena Merișoreanu, îndurerată după decesul lui Gabi Luncă: „Era o persoană deosebită”
Elena Merișoreanu a fost șocată de aflarea veștii referitoare la decesul lu Gabi Luncă / Sursă FOTO: Elena Merișoreanu - Facebook

Cântăreața Elena Merișoreanu este îndurerată de moartea lui Gabi Luncă și a altor colegi de breaslă. Artista s-a arătat șocată de aflarea veștii și a susținut că „doamna Gabi era o persoană o persoană deosebită”.

Scena muzicii românești și întreaga țară au fost cutremurate de deceselor unor mari artiști: Cornelia Catanga, Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă. Artista Elena Merișoreanu a vorbit într-o intervenție la Antena 3 despre cele trei decese ale unor mari oameni din lumea artistică a României.

Elena Merișoreanu, șocată de vestea morții lui Gabi Lună

„Nu pot să cred Cornelia Catanga și Nelu Ploieșteanu și acum doamna Gabi. Am fost şocată când mi-aţi dat vestea. Câte inimi au bucurat oamenii aceștia, să aibă așa o moarte.

Doar cei care nu cred, care țin măștile pe jos, poate că ar trebui să meargă o zi în spital să vadă cum stau oamenii ăia (n.r medicii) îmbrăcați și nu beau apă și nu merg la toaletă. Soțul meu a ieșit din spital și a zis că este îngrozitor pentru oamenii aceea care ne îngrijesc.

I-a luat Dumnezeu așa de repede. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace, să le facă drumul liniștit spre cer, că au făcut numai bine, au bucurat atâtea suflete pe pământul ăsta. Muzica lăutărească a stat pe mâinilor acestor oamenii, în gâtul lor, în sufletele lor curate și dragi. Doamna Gabi era o persoană deosebită”, a declarat Elena Merişoreanu.

Mari artiști ai României, decedați la câteva zile distanță

Vestea morții lui Gabi Luncă a fost dată de fiica acesteia în cursul serii de vineri, 2 aprilie iar ulterior informația fost confirmată de Spitalul Județean Ilfov, unde artista se află internată pe secția ATI, bolnavă fiind de COVID-19.

Nelu Ploieșteanu a decedat tot vineri, 2 aprilie, însă în cursul dimineții. Anunțul a fost făcut de Mara Bănică, care a amenționat pe rețelele de socializare „speram să nu primesc niciodată vestea asta”. Artistul se afla internat în spital, în stare critică, din cauza noului coronavirus care i-a suprasolicitat organismul pe fondul unor probeme medicale preexistente.

Cornelia Catanga a decedat pe 26 martie, în cursul dimineții de vineri, în timp ce se afla internată în spital. Soțul acesteia, Aurel Pădureanu, a declarat pentru GÂNDUL.RO că artista nu a murit de COVID-19, așa cum se vehiculase inițial. Acesta a declarat că soția lui făcuse stop cardiac.

Anunțul trist a fost făcut de Mara Bănică, care a precizat că artista nu credea în COVID-19. Astfel că, deși se simțise rău, a preferat să se trateze acasă, dar când a ajuns pe mâinile medicilor, a fost prea târziu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marine Le Pen, pe val în Franța, în ciuda CONDAMNĂRII! Cum o plasează sondajele pentru PREZIDENȚIALELE din 2027
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Donald Trump vrea ca Groenlanda „să fie controlată de Statele Unite, nu de Danemarca”