Prima pagină » Știri » Traian Berbeceanu a fost numit manager public al orașului Deva

Traian Berbeceanu a fost numit manager public al orașului Deva

Radu Cristian
Traian Berbeceanu a fost numit manager public al orașului Deva
Traian Berbeceanu a fost numit manager public al orașului Deva / Sursă FOTO: Facebook - Traian Berbeceanu

Fostul prefect de București, Traian Berbeceanu, a fost numit de manager public al orașului Deva.

Traian Berbeceanu, manager public al Devei

„De astăzi, domnul Traian Berbeceanu este manager public al municipiului Deva. Am semnat dispoziția”, a transmis luni, într-o conferință de presă, primarul orașului Deva, Nicolae Florin Oancea, relatează Mediafax.

„Atribuțiile pe care le am eu ca primar le va avea și el ca manager public, va răspunde și de Poliția locală, de Direcția de Asistență Socială și de Direcția de fonduri europene”, a mai afirmat Oancea.

„Sunt încântat că am revenit în orașul unde m-am născut, unde am crescut și unde m-am format profesional, unde am performat și cred că a venit momentul să dau înapoi Devei măcar o parte din ce mi-a dat timp de 50 de ani”, a spus Traian Berbeceanu.

Traian Berbeceanu a fost, până în 3 martie, prefect de București.

Traian Berbeceanu s-a reînscris în PNL acum trei săptămâni

Traian Berbeceanu s-a reînscris în PNL în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Fostul prefect de București a făcut anunțul într-o postare pe Facebook.

Acesta a renunțat la afiliere atunci când a ajuns prefect al Capitalei, deoarece reglememntările nu-i permiteau să fie și membru de partid.

„În luna octombrie a anului trecut domnul prim ministru Ludovic Orban mi-a propus să preiau funcția de Prefect al Capitalei, iar prevederile de la acea dată a Codului Administrativ au impus demisia mea din P.N.L.

Am facut-o cu strângere de inimă…

Unii au înțeles greșit faptul că nu mai eram membru de partid, chiar au crezut că, de dragul unei demnități publice, aș putea să-mi schimb opțiunea politică. S-au înșelat!

În acest weekend am avut bucuria de a solicita revenirea în PNL – organizația Deva, pentru mine fiind singura alternativă politică cu adevărat serioasă.”, spunea, în urmă cu câteva săptămâni, Traian Berbeceanu, pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii