Prima pagină » Opinii » Două lupte aparente vs. o luptă reală reală

Două lupte aparente vs. o luptă reală reală

Două lupte aparente vs. o luptă reală reală

Motorul principal al politicii e conflictul. În forma sa cea mai jalnică și nedemocratică, este unul personalizat – să rămână la putere X sau să plece? Uneori e declinat sub forma unei discuții cu privire la resurse: e preferabilă direcția de dezvoltare Y status quo-ului? Cine va plăti și cum pentru acest Y? În România, formula uzuală este putere versus opoziție, unanimitățile sau consensurile fiind punctuale și rare.

Atunci când la putere se află o coaliție formată din partide semnificative (în care al doilea ca forță are minim 10% din mandatele din Parlament), există și conflictul pentru putere, vizibilitate și aruncat mâța în curtea vecinului din interiorul coaliției. Identitatea partidelor implicate e irelevantă. Deși multă lume are impresia că guvernările care au conținut PSD au fost lipsite de disensiuni, iar celelalte definite de certuri, lucrurile au stat altfel. PSD a avut guvernări liniștite atunci când partenerii săi aveau o forță electorală infimă – dar s-a confruntat cu perioade zbuciumate atunci când PDL în 2009 sau PNL în 2012-2014, partide de zeci de procente, i-au fost parteneri de coaliție.

Sociologic și comunicațional vorbind, principalul conflict de pe scena politică din acest moment nu este cel dintre putere și opoziție. Și nici măcar cel dintre PNL și USRPLUS. Acestea sunt reale, vor da în clocot odată ce pandemia se liniștește, dar nu au un teren sociologic de desfășurare – cel puțin deocamdată. Nu există spații de suprapunere între PNL și USRPLUS – niciunul din partide nu are o strategie prin care să atragă votanții celuilalt. Dar lupta de categorie grea PSD vs. PNL? Consider că, precum de fiecare dată în trecut, raportul de forțe dintre PSD și principalul partid care i se opune va fi definit de evenimente externe luptei politice propriu-zise sau de absența acestor evenimente. În 2000-2004, o perioadă fără crize, PSD a triumfat, obținând mai multe voturi la parlamentare decât Alianța DA, care reunise principalii săi oponenți. În anii următori, lucrurile au stat invers: PSD a schimbat garda fără efect, scorul de la parlamentarele din 2008 fiind slab întrucât nu intervenise nimic substanțial care să dezavantajeze PDL – ci dimpotrivă. În schimb, în 1996-2000 sau 2010-2012, PSD a beneficiat de circumstanțe favorabile, care i-au permis să mobilizeze votanți de fel și chip din afara spațiului tradițional al formațiunii.

În plan, repet, sociologic, conflictul real al acestor zile și al anilor ce vin este de fapt între AUR și PNL sau, în numele preciziei, între AUR și o parte a PNL. Cruce, naționalism, o antipatie frenetică față de USRPLUS, o atitudine temător-neurotică față de Uniunea Europeană și cam tot ce înseamnă modernitate – nici nu poți să-ți dai seama dacă această listă de noțiuni definește AUR sau conservatorii din PNL. Pentru votanții care rezonează la aceste valori, AUR începe să comunice foarte percutant. Iar PNL suferă de oarecare imobilitate. Ca de obicei în România, partidul cu cele mai multe funcții în stat este ronțăit de guvernare, acum chiar și de pandemie. Nimeni nu mai are timp de politică. Un scenariu posibil pentru 2022 și 2023 constă într-o cursă dramatică a PNL, vânturând energic crucea și blestemând USRPLUS în exces de zel, totul într-o încercare de a recupera terenul pierdut în fața AUR, adică votanții care rezonează la valori conservatoare și pe care această formațiune politică i-a securizat între timp. Nu este un lucru cert că PNL va câștiga, demolând AUR și trecându-l în 2024 sub pragurile electorale. Să nu uităm că AUR a scos deja din scena politică PMP, având un discurs identic dar mult mai virulent și activ, cu care i-a preluat suficienți votanți pentru a-l îngropa. În alte cuvinte, AUR nu este o echipă de amatori, sosiți de pe stradă la Marele Meci contra lui PNL Madrid, ci o echipă care a trecut deja de „calificările la turneul final”, și nu după o grupă ușoară.

Dar este necesară competiția între cele două formațiuni politice? Cum AUR nu poate înghiți PNL, nici PNL nu are cum să înghită AUR. Sau, poate, acest lucru va avea loc în viitor, pe bucăți și pe alese. PNL poate ajunge să recruteze 10-20 de comunicatori AUR aleși pe sprânceană pentru a-și întări identitatea tradiționalistă, lăsând AUR pe cei nehotărâți, pe cei foarte încrezători în propriile forțe și pe cei fără identitate politică. Însă dinamicile instituționale și electorale fac puțin probabilă o astfel de semi-fuziune în viitorul apropiat.

Miza foarte concretă o reprezintă Crișana, județul Alba și alte câteva zone din România unde PNL, în mod obișnuit extrem de puternic, a subperformat la parlamentare iar AUR a stat foarte bine. Din acest motiv congresul PNL de peste câteva luni este semnificativ. De ce? Să ne imaginăm anul 2024. PSD domină în continuare Oltenia și Muntenia, în plus obținând voturi ici și colo de la cetățenii nemulțumiți de guvernare. AUR își solidifică performanțele bune în zonele menționate la începutul acestui paragraf, precum și în Moldova sau diaspora. USRPLUS domină cu autoritate, ca de obicei, marile orașe. Ce mai rămâne pentru PNL? Reluând o comparație pe care am folosit-o mai sus, vedem o grupă de calificare cu patru echipe puternice și doar două locuri la turneul final (adică turul doi al prezidențialelor). PNL are structuri semnificativ mai puternice decât AUR sau USRPLUS, însă acest aspect la o adică poate fi ignorat: în 2012 puternicul PDL a obținut același scor cu PPDD… De aceea deciziile strategice ale viitorului președinte al PNL vor fi disproporționat de importante. Partidul poate să își asume rolul de portdrapel al valorilor religioase/tradiționaliste, sau să abandoneze AUR acest câmp cu totul, sau să încerce să utilizeze respectivele idei fără a le pune în prim plan. Fiecare din cele trei rute redimensionează în mod specific lupta sociologică dintre principalul partid de guvernare și AUR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi