Prima pagină » Gândul Financiar » GÂNDUL FINANCIAR. Fondurile de investiții sunt alternativele de finanțare în dezvoltarea afacerilor. La ce se uită investitorii

GÂNDUL FINANCIAR. Fondurile de investiții sunt alternativele de finanțare în dezvoltarea afacerilor. La ce se uită investitorii

Madalina Prundea
Matei Păun, cofondator al Black Sea Fund, invitat al emisiunii GÂNDUL FINANCIAR

Un antreprenor aflat fie într-o fază incipientă a afacerii, fie într-o etapă mai matură poate apela la finanțări din partea fondurilor de investiții sau a grupurilor de îngeri investitori. Invitații emisiunii GÂNDUL FINANCIAR au explicat care sunt criteriile de selecție a antreprenorilor și mecanismele de finanțare.

În lumea financiară există mai multe canale de finanțare – zone de seed financing pentru faza timpuri de dezvoltare, zona de private equity, zona de Venture Capital – care reprezintă trepte diferite cu un profil de risc specific, a explicat Matei Păun, cofondator al Black Sea Fund, invitat al emisiunii GÂNDUL FINANCIAR.

„Cei de la început, zona de seed financing, care efectiv investesc în idei nevalidate încă, aproape în visuri, să zicem, au profilul de risc cel mai ridicat, pe când noi, cei de private equity, avem un profil de risc mai scăzut. Și asta ține de maturitatea afacerii, de cifra de afaceri pe care a reușit sau nu să o genereze, de profitul pe care îl are sau nu. Sistemul este defalcat pe zone de risc și de perceptie a riscului”, a explicat confondatorul fondului de tip private equity.

„Îndată ce identificăm o afacere cu oarecare validare, o afacere care a dovedit din punct de vedere operațional, financiar că funcționează în niște parametri buni, cel mai important lucru pentru noi efectiv este dezvoltarea unei relații de încredere cu antreprenorul, pentru că până la urmă plecăm împreună la un drum care probabil poate dura patru, cinci, șase, poate șapte ani, și fiind o perioadă lungă, necesită o bază destul de bine așezată de încredere. Și de aceea căutăm să ne asigurăm că tot timpul vom avea dialog cu această persoană, că împărtășim niște valori, pentru că valorile determină cum ne vom comporta în viitor”, a subliniat Matei Păun.

Un alt palier pe care acționează un astfel de fond de investiții este deschiderea minții antreprenorului în privința folosirii capitalului primit, inclusiv extinderi regionale.

Ciprian Man: „Interacționăm cu start up-uri dinainte ca ele să existe”

Grupurile de îngeri investitori, cum este Growceanu Angel Investment, vin către start up-uri cu capital, în general într-o fază timpurie a dezvoltării, dar mai ales cu know-how, informații, cunoștințe, experiențe, din piața în care au activat sau activează și cu contactele către clienți potențiali, surse de finanțare și oportuntăți de creștere, a explicat Ciprian Man, cofondator al grupului, la GÂNDUL FINANCIAR.

„Noi interacționăm cu start up-uri dinainte ca ele să existe”, a precizat Ciprian Man, amintind de implicarea antreprenorilor în programe de mentorat și acceleratoare de afaceri, până la colaborarea cu companiile rezultate în urma dezvoltării start up-urilor, ajutor pentru planificarea strategică și sprijin operațional.

Grupurile de investitori și fondurile de investiții au câteva elemente comune pe care le analizează înainte de a lua decizia, iar la elementul de bază este planul de afaceri, care denotă strategia și necestitățile financiare pe care le caută antreprenorul. Dacă la nivel de seed, faza timpurile, necesitățile sunt mult mai mici, la nivel de private equity sunt mai mari și mai detaliate, mult mai specifice, a explicat Matei Păun.

„Business planul nu este lege, trăm într-o lume dinamică și trebuie să fim deschiși la această realitate. Dar avem nevoie de un punct de pornire, iar acesta este business planul”, a explicat Matei Păun. Evaluarea echipei face parte din procesul de radiografiere a businessului, pe mai multe paliere, financiar, juridic, operațional prin care potențialii investitori determină în ce fază se află businessul și identifică potențialele riscuri. În același timp potențialii investitori discută cu antreprenorii despre evaluarea financiară a firmei, care detemină numărul de acțiuni cu care rămân părțile, și relațiile contractuale viitoare.

„Clar se diferențiază cei care au suficientă deschidere să dea atenție acelor întrebări pe care le punem și să dea curs concluziilor prin acțiuni care să convingă”, a conchis Ciprian Man, cofondatorul Growceanu Angel Investment.

Recomandarea video

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)