În căutarea suveranității pierdute

După gâlceava Facebook-ului cu lumea, sau a Australiei cu platformele digitale, iată că vine rândul Canadei să ceară ca relația cu giganții digitali să se echilibreze puțin. Autoritățile canadiene au exprimat intenția de a pretinde platformelor de audio și video-sharing de tip YouTube și TikTok să dea prioritate artiștilor canadieni. În cazul în care s-ar materializa, această prevedere ar reprezenta una dintre cele mai stricte reglementari din lumea occidentală cu privire la selecția și distribuția conținutului pe platformele digitale.

O Canada

Oricât de surprinzătoare ar părea, intenția autorităților canadiene de a reglementa selecția și distribuția conținutului pe platformele de audio- și video-sharing nu vine chiar de nicăieri. Discuțiile privind creșterea contribuției financiare la PIB-ul canadian din partea companiilor de streaming Netflix, Amazon, Disney și Spotify datează din noiembrie anul trecut. Tot din noiembrie 2020 datează și intenția ca aceste companii de streaming să fie definite, în legislația canadiană, drept companii de radiodifuziune (broadcasteri), cu profunde implicații asupra regimului de reglementare cărora i se supun. În acel moment, ministrul canadian al Moștenirii Culturale declara că, în fapt, aceste măsuri au de-a face cu „suveranitatea culturală, cu locurile de muncă și investițiile, cu echitatea”.
De asemenea, Canada este una dintre promotoarele ideii de a se impune o taxă globală minimă pe serviciile digitale, hotărâtă fiind să înceapă să colecteze o astfel de taxă din 2022, chiar și în condițiile în care Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) nu ar ajunge, până atunci, la un consens pe acest dosar. Reamintim, administrația americană, prin vocea lui Janet Yellen, sefa trezoreriei americane, speră ca, până în vara acestui an, să se ajungă la un consens internațional introducerea unui regim unitar de taxare a companiilor multinaționale, regim care i-ar afecta, printre alții, și giganții digitali Facebook, Amazon, Google, Apple și Microsoft.
Așadar, disputa dintre Canada, sau Australia, sau Franța, sau Marea Britanie, sau UE, sau chiar SUA, pe de o parte, și giganții digitali, pe de alta, are cel puțin trei ramificații: distribuirea profitului, suveranitatea culturală, respectiv raportul dintre giganții tehnologici și mass media mainstream locale. Toate în contextul digitizării accelerate a fluxurilor economice globale ca urmare a pandemiei de Covid-19; și toate unite de ideea că relația dintre giganții tehnologici și industriile locale (mass media, divertisment, antreprenoriat în domeniul tehnologic), dintre giganții tehnologici și statele pe teritoriul cărora acționează, este una din ce în ce mai dezechilibrată.

CONTROVERSĂ „Teoria Haosului”, Clubul Valdai și lumea multipolară a lui Putin. „Lumea veche a dispărut, domnește haosul imposibil de gestionat, războiul este noua normalitate”

05:00

EXCLUSIV De ce devin sărbătorile un amplificator emoțional pentru depresie? Psiholog: „Apare presiunea fericirii obligatorii, iar emoțiile nu țin cont de calendar”

05:00

„Nu există suveranitate fără suveranitate tehnologică”

Venind mai aproape de casă, Franța a lansat, pe 20 mai, Observatorul suveranității digitale („Observatoire Technologies & Souveraineté numérique”), proiect inițiat pentru a aduce sub același acoperiș start-up-uri, mari companii, investitori și actori politici, în ideea de a propulsa proiecte strategice din domenii precum 5G, rețele sociale, Inteligență Artificială, producție de cip-uri, sateliți, servicii de cloud și de stocare a datelor. În acest context, Cédric O, ministrul francez de profil și inițiatorul Observatorului, a avut această declarație pătrunzătoare: „Nu există suveranitate fără suveranitate tehnologică”. Vorbea de suveranitatea Franței, de suveranitatea Uniunii Europene, de suveranitatea, în general, a unui stat, în raport cu noile puteri suverane, cu tehno-statele? Greu de precizat.
Cel puțin la nivel retoric, toate aceste demersuri din partea unor actori occidentali dintre cei mai diverși (Canada, Australia, Franța) sunt poziționate împotriva Chinei, văzută drept competitor sau, după caz, chiar adversar în cursa contemporană pentru supremație tehnologică. Paradoxul este creat, însă, de faptul că măsurile întreprinse pentru recâștigarea suveranității tehnologice, fie că vizează sectorul cultural, al mass media, cel al tehnologiilor de vârf, par mai degrabă îndreptate pentru a îmblânzi giganții tehnologici „americani”, sau pe care îi asociem puterii americane.
Ceea ce naște dilema: ne îndreptăm, așa cum s-a mai spus, spre un Război Rece tehnologic, între primele două competitoare ale momentului, sau ne îndreptăm spre o perioadă de redefinire, la nivelul întregii lumi, a raporturilor dintre puterea politică și puterea tehnologică, dintre state și big tech? „Mazilirea”, aproape fără milă și, aparent, fără prea mare grijă pentru implicațiile economice, ale miliardarului chinez Jack Ma, fondatorul gigantului tehnologic Ant Group, investigațiile anti-monopol împotriva Alibaba, amenzile aplicate altor megacompanii pentru încălcarea legislației privind monopolul și chiar ordinul de restructurare, de spargere în entități mai mici a unora dintre ele – reproduc, lăsând la o parte interpretările ideologice – decizii, preocupări, mișcări, anxietăți proeminente în statele occidentale. Ceea ce conferă substanță mai degrabă celei de-a doua ipoteze, aceea că suntem contemporani cu un proces de redefinire a loialităților dintre puterea politică și puterea tehnologică; că, indiferent de regim politic, statele caută să își recâștige suveranitatea. Acesta da paradox!