Un român a câștigat în medie cu 7,4% mai mult în iunie, față de anul trecut. Care au fost joburile cel mai bine plătite

Un român a câștigat în medie cu 7,4% mai mult în iunie, față de anul trecut. Care au fost joburile cel mai bine plătite
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 11/08/2021, 12:56

Suma pe care un salariat român a primit-o „în mână”, în medie, în luna iunie, a fost cu 7,4% mai mare, în termeni nominali, decât în luna iunie a anului trecut și cu 1,4%, față de luna trecută, potrivit cifrelor Institutului Național de Statistică (INS). Mult peste media de 3.541 de lei. Cei care cștigă cel mai mult rămân salariații din domeniul IT, respectiv cei cu activități de servicii în tehnologia informației activități de servicii informatice, care au câștigat, în medie, net, 8.439 de lei, în creștere cu 3% față de anul trecut.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.541 de lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 49 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 1,4%, și cu 7,4% mai mult comparativ cu luna iunie a anului precedent, când acesta era de 3.298 de lei.

Per ansamblu, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.779 lei în în luna iunie 2021, cu 84 lei (+1,5%) mai mare decât în luna mai 2021.

Totuși, dacă este calculat în raport cu evoluţia preţurilor de consum, atunci creșterea reală a câștigului salarial a fost de 3,3% pentru luna iunie 2021 față de aceeaşi perioadă a anului precedent, și de 1,1%,  față de luna precedentă.

Cele mai mari măriri de salarii

Potrivit datelor INS, cele mai mari salarii nete s-au înregistrat, în continuarea tendinței din perioada precendentă, în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8.439 lei), iar cele mai mici, în hoteluri și restaurante (1.926 lei).

Per ansamblu, diviziunea Informații și comunicații a ajuns la un salariu mediu net de 7.168 de lei.

În luna iunie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic – exclusiv activitățile de administrație publică, învățământ, sănătate și asistență socială-  nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori de fidelitate), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte), a reluării activității anumitor agenți economici, cât și disponibilizărilor de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.

Angajații din domenii precum HoReCa și transporturi aeriene au avut creșteri, în termeni nominali, de 4,1%. Respectiv 13,9%  față de anul trecut.

Potrivit INS, cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni au fost de:

  • cu 20,9% în activităţi de editare, ajungând la 6,985 de lei.
  • între 10,5% și 15,0% în telecomunicaţii, transporturi aeriene (ajjâungând la 5.251 de lei), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a;
  • între 5,0% și 9,5% în fabricarea produselor din tutun, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte;
  • între 3,0% și 5,0% în fabricarea produselor textile, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), hoteluri şi restaurante, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea băuturilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, industria alimentară, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice).

Salariații cu salarii mai mici în iunie

Au fost și câteva domenii unde angajații au câștigat mai puțin în iunie față de mai, ți asta, pentru că, spune INS, în luna precedentă s-au acordat premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcție decontracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni au fost:

  • cu 16,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior (ajungând la 4.110 lei), respectiv cu 9,6% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (ajungând la 6.914 lei); – În medie, în idustria extractivă, salariul net a scăzut cu 8%, ajungând la 4.851 lei
  • între 1,0% și 4,0% în tranzacţii imobiliare, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, activităţi profesionale, științifice şi tehnice, colectarea şi epurarea apelor uzate.

În ceea ce privește sectorul bugetar, salariații au avut ușoare creșteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învățământ (+0,5%), respectiv în administrație publică (+0,1%).

În sănătate şi asistență socială, câștigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-2,0%).

Castig salarial INS Iunie 2021 by Gandul.info on Scribd

Potrivit precizărilor INS, în activitatea de administraţie publică nu sunt cuprinse toate activităţile secundare desfăşurate în administraţia publică centrală şi locală, de tipul asistenţă socială, activităţi culturale, sportive şi recreative, peisagistică şi servicii pentru clădiri, agricultură, distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, construcţii, transport şi depozitare, producere şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat sau închiriere şi sub-închiriere a bunurilor imobiliare.

„Astfel, informaţiile referitoare la „sectorul bugetar” trebuie utilizate cu atenţie, deoarece datele se referă la statisticile din activităţile economice (agregate după activitatea omogenă) conform CAEN Rev.2. de administraţie publică, învăţământ şi sănătate şi asistenţă socială (inclusiv sector privat pentru învăţământ – cca. 3,5%, respectiv sănătate şi asistenţă socială -cca. 11,0%), exclusiv forţele armate şi personalul asimilat (MApN, SRI, MAI etc.)”, precizează INS.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
“Am plâns pentru Vlad Pascu. Este o victimă!”. Elena Merișoreanu a șocat și tulburat România...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Îl recunoşti? Da, e chiar EL! Suferinţa şi-a pus amprenta pe chipul său
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
MAREA DOAMNĂ a României a murit în Noaptea de Înviere: Drum lin spre cele veșnice
Ce poți face cu resturile de prăjituri și cozonac rămase de la masa de Paști
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Inteligență Artificială a ținut pasul cu un pilot uman în timpul unui zbor istoric