Prima pagină » Actualitate » Secretarul general al NATO: Alianța va susţine guvernul afgan „cât mai mult posibil”

Secretarul general al NATO: Alianța va susţine guvernul afgan „cât mai mult posibil”

Secretarul general al NATO: Alianța va susţine guvernul afgan „cât mai mult posibil”

NATO este profund îngrijorată de nivelul ridicat al violenţelor cauzat de ofensiva talibanilor, inclusiv atacuri împotriva civililor şi asasinate ţintite, şi va susţine guvernul afgan „cât mai mult posibil”, a declarat vineri secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după o reuniune de criză cu ambasadorii statelor membre, transmit AFP şi DPA.

În ultimele opt zile, insurgenţii talibani au reuşit să cucerească aproape jumătate din capitalele de provincie din Afganistan. Ei controlează cea mai mare parte a nordului, a vestului şi a sudului ţării.

Capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad (est) sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul guvernului.

”Talibanii trebuie să înţeleagă că ei nu vor fi recunoscuţi de către comunitatea internaţională dacă preiau ţara prin forţă”, a subliniat Stoltenberg, care a precizat că NATO rămâne angajată faţă de susţinerea unei soluţii politice la conflictul actual. ‘‘Obiectivul nostru rămâne sprijinirea guvernului şi a forţelor de securitate afgane cât mai mult posibil. Securitatea personalului nostru este fundamentală. NATO va menţine prezenţa noastră diplomatică la Kabul şi va continua să o ajusteze potrivit nevoilor”, a adăugat secretarul general al Alianţei.

NATO va continua să evalueze evoluţiile din teren

El a precizat că NATO va continua să evalueze evoluţiile din teren şi se află în contact constant cu autorităţile afgane şi cu restul comunităţii internaţionale.

Talibanii şi-au lansat ofensiva în mai, odată cu debutul retragerii definitive a trupelor americane şi ale NATO din Afganistan, operaţiune ce ar urma să se încheie la 31 august. Ei au ocupat mai întâi vaste zone rurale, fără a întâmpina prea multă rezistenţă. Ulterior, avansarea lor s-a accelerat dramatic în ultimele zile, mai multe oraşe importante căzând în mâinile lor într-un efect de domino.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan a avut PRIMUL CLINCI cu Tomac! Ce și-au spus față în față
Digi24
Măsurile anunțate de Moscova, după ce premierul proeuropean al Armeniei a câștigat alegerile parlamentare
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Savantul român din SUA care rescrie tratamente pentru boli grave. Cum atacă algoritmii săi bacteriile ucigașe și tumorile
Mediafax
Filmările groazei pe plaja de la Marea Neagră! Turiștii evacuați au rupt-o la fugă când a sunat alarma
Click
Oana Roman rupe tăcerea: cum se înțelege cu iubita celui mai bun prieten, Mihai Mitoșeru? „Mă bucur mult...”
Digi24
Panică la Kremlin. Serviciile secrete au oprit camerele de supraveghere din jurul lui Putin
Cancan.ro
Nu a primit 100.000 de euro! Câți bani a încasat Gabi Tamaș, de fapt, pentru că a câștigat Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Ultima DORINȚĂ a medicului rezident de 32 de ani care a murit la spitalul Floreasca! Din păcate, nu a mai apucat
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un șofer de BMW prins cu 102 km/h în Sibiu a scăpat de toate sancțiunile. A spus judecătorilor că nu a văzut intrarea în oraș
Descopera.ro
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Oamenii de știință au identificat un tip nou de cutremur care nu ar fi trebuit să existe