Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. Ne așteaptă alte trei zile de caniculă, dar și ploi torențiale (VIDEO)

GÂNDUL NEWS. Ne așteaptă alte trei zile de caniculă, dar și ploi torențiale (VIDEO)

În fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

1. În acest moment, 35 de români sunt în Afganistan și trebuie repatriați de urgență!

Talibanii au preluat controlul la Kabul, după retragerea forțelor armate ale coaliției internaționale conduse de SUA, iar președintele afgan a fugit din țară. Disperați, mii de oameni caută să plece pe orice cale și se calcă în picioare ca să prindă un loc într-un avion. Autoritățile de la București fac eforturi pentru a-i aduce acasă pe compatroți care, potrivit premierului Florin Cîțu, sunt în acest moment în siguranță. (Mai multe detalii, aici…)

Klaus Iohannis a dispus implicarea de urgență a Forțelor aeriene pentru evacuarea celor 35 de cetățeni români aflați pe teritoriul Afganistanului de pe aeroportul din Kabul.

2. Scandal în centrul Capitalei!

Cosmin Nedelcu, comediantul cunoscut drept „Micutzu”, a fost implicat într-un conflict, noaptea trecută. El susține că a fost agresat verbal de un bărbat, pe care nu-l cunoaște, fără niciun motiv, după care au fost agresați și logodnica sa și un prietenul al său. Pe imagini se vede cum persoanele din jurul lor încearcă să-i despartă, dar scandalul a degenerat. Unul dintre agresori a spart o sticlă și un geam. Cei patru bărbați au fost duși la secția de poliție, iar acolo a venit și Cosmin Nedelcu, care a depus o plângere la adresa acestora. Cu toții au fost amendați cu câte 200 de lei. (Mai multe detalii, aici…)

3. Pompierii-eroi s-au întors acasă, din Grecia

Cei 108 pompieri militari, care au luptat cu incendiile de vegetație din Grecia, au fost întâmpinați cu o ceremonie la care au participat prim-ministrul Florin Cîţu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode și șeful DSU, Raed Arafat. Comandantul și militarii modulului IGSU au fost înaintați în grad. Pompierii români au fost în misiune timp de 8 zile la acțiunile de stingere a flăcărilor din insula Evia, iar eforturile au fost apreciate atât de autorități, cât și de jurnaliștii și populația elenă. (Mai multe detalii, aici…)

4. Ședință cu scântei a coaliției, după scandalul mediatic provocat de dezvăluirile premierului Florin Cîțu

USR-PLUS l-a delegat pe Dan Barna să le ceară atât lui Florin Cîțu, cât și lui Ludovic Orban să-și asume public repercusiunile episodului arestăriii premierului în urmă cu 20 de ani, după ce a condus sub influența alcoolului. (Mai multe detalii, aici…)

5. Ne așteaptă alte trei zile de caniculă, dar și ploi torențiale

Meteorologii au emis mai multe coduri portocalii și galbene de caniculă, valabile până miercuri, în aproape toată țara. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade Celsius, iar minima va fi de 17 grade Celsius Celsius. În același timp, meteorologii au emis și atenționări cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe zone din țară. Va ploua torențial, cu frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor ajunge până la 60 km/mp. (Mai multe detalii, aici…)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazia Măgarilor: oamenii s-au trezit cu o mulțime de măgari în curțile lor, prin oraș, dând buzna și la nunți sau alte petreceri
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Cristiano Ronaldo, în costum de baie în vacanța din Golful Persic
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Vreme mohorâtă la vot: Ploi slabe și 4-6 grade în București
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Pilot american de F-16, premiat pentru manevre excepționale împotriva rebelilor Houthi. Cum a supraviețuit unui baraj de ra
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Iată cum căsătoria te poate feri de obezitate!