Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Ludovic Orban: ”Oricine împiedică derularea procedurii aferente moțiunii de cenzură încalcă Constituția”

VIDEO | Ludovic Orban: ”Oricine împiedică derularea procedurii aferente moțiunii de cenzură încalcă Constituția”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri seară, că își dorește soluționarea cât mai rapidă a crizei. De asemenea, el spune că oricine împiedică derularea procedurii aferente moțiunii de cenzură încalcă Constituția.

„Am fost acuzat că grăbesc moțiunea, iar acum mă acuză ca am întârziat comunicarea moțiunii catre guvern. Sunt un om care gândește fiecare decizie pe care o iau într-o funcție publicăAm studiat toate prevederile Constituționale regulamentare, toate deciziile Curții Constituționale, iar lucrurile sunt foarte clare: oricine împiedică derularea procedurii aferente moțiunii de cenzură încalcă Constituția și, atenție, o gravitate fără precedent, încalcă principiul constituțional al statului de drep, adică afectează democrația.

Practic, parlamentul este cel care investește guverne. În momentul în care cineva încearcă să blocheze procedural, profitând de o majoritate în birourile permanente reunite sau în alte structuri, practic, împiedică parlamentul să și exercite dreptul de cenzurare a activității guvernamentale și să pună punct activității unui guvern care nu mai beneficiază de legitimitate, pentru că nu mai are sprijin în majoritatea parlamentară. Blocarea procedurii moțiunii de cenzură reprezintă o încălcare a Constituției și o încălcare a principiului constituțional al statului de drept”, a declarat Ludovic Orban, la B1 TV.

„Îmi doresc soluționarea cât mai rapidă a crizei”

Întrebat dacă susține moțiunea de cenzură, Orban a declarat: „Eu îmi doresc soluționarea cât mai rapidă a crizei. Acum, să fim cinstiți. Cum a fost provocată criza: am avut o demitere de ministru, în urma căreia am reușit să restabilim unitatea coaliției. Demiterea lui Vlad Voiculescu a avut un temei și a și fost acceptată de opinia publică. Am semnat un act adițional, cu o procedură cu privire la modalitatea în care trebuie să procedezi în momentul în care Premierul reușește să remanieze un ministru.

„Cîtu a remaniat un alt ministru, și nu orice ministru, cel al Justiției. România se află sub mecanismul de cooperare și verificare. Avem, ca să spun așa, recomandările formulate, iar noi trebuie să le îndeplinim”, a mai spus Orban.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei