Prima pagină » Dezvăluiri » Noi piste în ancheta tragediei de la Milano în care au murit miliardarul Dan Petrescu, soția și fiul său

Noi piste în ancheta tragediei de la Milano în care au murit miliardarul Dan Petrescu, soția și fiul său

Noi piste în ancheta tragediei de la Milano în care au murit miliardarul Dan Petrescu, soția și fiul său
Milionarul Dan Petrescu avea 68 de ani

Anchetatorii italieni iau în calcul mai multe piste pentru a afla care este cauza accidentului aviatic de la Milano, în care au murit miliardarul Dan Petrescu și familia acestuia.

În imaginile obținute de investigatori, nu se văd flăcări provenind de la motorul turbo al avionului, nici din cabina de pilotaj sau din fuzelaj (zona centrală), potrivit cotidianului italian Corriere della Sera, care citează surse din anchetă. Cu toate acestea, avionul pierde brusc altitudine și lovește perpendicular clădirea aflată în renovare de la marginea orașului Milano. Total scăpat de sub control, după cum remarcă cei care anchetează tragedia.

Eroare umană, pista principală a anchetatorilor

Anchetatorii urmează să stabilească, în urma expertizelor tehnice, dacă în momentul în care avionul a intrat în picaj, avea o defecțiune la motor sau la nivelul instrumentelor de bord. Dar din datele strânse până acum, echipa de investigatori ia tot mai mult în calcul ipoteza unei erori umane.

La înălțimea de circa 600 de metri era un platou compact de nori și ploua, o altă ipoteză luată în calcul de autorități. Avionul ar fi putut pur și simplu să se oprească în zbor și apoi să cadă direct către pământ.

Surse din aviația română au analizat pentru Gândul imaginile cu avionul pilotat de miliardarul Dan Petrescu, care s-a prăbușit pe o traiectorie aproape verticală. Una dintre cauzele în care un aparat de zbor poate ajunge într-un unghit atât de agresiv poate fi legată de starea de sănătate a pilotului, susțin experții români.

Anchetator român la Milano, pentru cercetarea accidentului aviatic

Un anchetator român a ajuns, marți, la Milano, pentru a participa la investigația privind accidentul aviatic în care au murit opt persoane, dintre care șapte români. Reprezentantul României este angajat al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS), instituție din subordinea Ministerului Transporturilor. Surse din aviație au precizat pentru Gândul că ancheta este foarte grea, din cauza distrugerilor mari suferite de aparatul de zbor pilotat de miliardarul Dan Petrescu.

Tipul de avion implicat în tragedia de la Milano este Pilatus PC-12, cu un singur motor, înmatriculat YR-PDV, construit acum șase ani.

Miliardarul Dan Petrescu, soția și fiul său, alături de alte cinci persoane au murit duminică 3 octombrie, după ce avionul cu care zburau de la Milano spre Olbia, Sardinia, s-a prăbușit pe o clădire, la scurt timp de la decolare.

Imediat după decolarea de pe Aeroportul Linate din Milano, aparatul de zbor a avut probleme.

La ora 13.04, avionul a decolat către Sardinia. Trei minute mai târziu, la 13.07, aparatul de zbor s-a prăbușit. Primele apeluri la 112 au sosit la doar cinci minute de la decolarea avionului.

Citește și

VIDEO | Primele imagini cu momentul prăbușirii avionului pilotat de miliardarul Dan Petrescu

FOTO| Cine era soțul lui Claire Alexandrescu, bărbatul care a murit alături de soție și fiu în tragedia de la Milano

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...