Prima pagină » Actualitate » Edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, dezvăluie că a organizat examenul în urma căruia 100 de polițiști locali au fost concediați „în urma unui val uriaș de plângeri”

Edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, dezvăluie că a organizat examenul în urma căruia 100 de polițiști locali au fost concediați „în urma unui val uriaș de plângeri”

Edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, dezvăluie că a organizat examenul în urma căruia 100 de polițiști locali au fost concediați „în urma unui val uriaș de plângeri”

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunţă că, în urma concursului organizat în cadrul procesului de reformă inițiat de administrația locală, o sută de poliţişti locali „vor merge către alte orizonturi”, în timp ce 300 urmează să beneficieze de formare profesională.

Într-o postare pe Facebook, edilul precizează ca a iniţiat un proces de reformă astfel încât în Poliţia Locală să lucreze doar cei care se implică în comunitate şi care pot face faţă muncii pe care trebuie să o desfăşoare.

„În această primă etapă a reformei, vor merge către alte orizonturi cca. 100 de poliţişti locali din cca. 400. Astfel, cca. 300 de poliţişti locali rămân şi vor beneficia de formare profesională specifică postului, care va include comunicarea cu cetăţeanul, mentorat pentru schimbarea atitudinii şi înţelegerea rolului pe care îl au în comunitate. De asemenea, vor avea proceduri noi (lărgirea competenţelor poliţiei de proximitate şi supra-specializarea componentei de inspecţie), obiective clare şi indicatori de performanţă”, scrie Ciucu pe Facebook.

În a treia etapă a procesului de reformă, ar urma să fie angajaţi debutanţi, dacă va fi mai nevoie, iar în a patra etapă va fi îmbunătăţit procesul de supraveghere prin instalarea a 3.000 de camere video, deoarece în sector „sunt probleme cu vandalismul”.

Primarul menţionează că a luat decizia în urma „unui val uriaş de plângeri” din partea cetăţenilor.

Totodată, declară că a avut patru rânduri de negocieri cu sindicatele poliţiştilor, „retrograde şi antireformiste”, şi că acestea au demarat acţiuni „de blocare” în instanţă a procesului de reformă. Primarul le reproşează sindicatelor şi că au împrăştiat „fel şi fel de zvonuri mincinoase”.

Potrivit acestuia, consilierii locali din opoziţie, „cot la cot” cu funcţionari din Poliţia Locală, au „inventat fel şi fel de oprelişti procedurale şi birocratice”. Ciucă adaugă şi că ar primit „diverse telefoane” pentru a-i „salva” pe unii dintre cei examinaţi.

Primarul spune că a invitat sindicatele poliţiştilor să fie observatori permanenţi la concurs şi că subiectele au fost „uşoare”. De asemenea, nu a existat o probă sportivă.

„Un text grilă cu doar 5 întrebări şi redactarea unui proces verbal pe un caz dat, cu legislaţia pe masă, putând fi consultată (nu era nevoie de memorare, deşi normal ar fi să fie ştiută). Atât de simplu! De aceea am zis că în mare va fi doar un test de cunoştinţe de bază şi de limba română”, mai scrie Ciprian Ciucu.

Consiliul Local Sector 6 a adoptat, pe 9 septembrie, proiectul privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6. Potrivit acestuia, aproape 100 de poliţişti vor pleca din funcţii.

Au fost 9 voturi împotrivă, exprimate de grupul PSD, în timp ce pentru aprobarea proiectului au votat 16 consilieri locali.

Reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor s-a opus reorganizării Poliţiei Locale şi au ridicat obiecţii la proiectul de hotărâre, în timp ce primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a susţinut că prin reorganizare se va face şi o reformă a instituţiei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ