Prima pagină » Știri » Cinci persoane din Mureș, la spital după ce au vrut să stingă un foc, dar au turnat benzină peste el

Cinci persoane din Mureș, la spital după ce au vrut să stingă un foc, dar au turnat benzină peste el

Cinci persoane din Mureș, la spital după ce au vrut să stingă un foc, dar au turnat benzină peste el
Sursa foto: Mediafax - caracter ilustrativ

Cinci persoane au fost la un pas de o mare tragedie. Una dintre ele a încercat să stingă jarul de pe covor, dar a pus benzină. Întreaga familie, printre care și un copil de 7 ani, a ajuns la spital cu arsuri grave.

Incidentul a avut loc în oraşul Sărmașu, din judeţul Mureș. După ce au făcut focul în sobă, familia a observat că a căzut jar pe covor. Cineva a încercat să stingă jarul, însă a pus benzină.

Victimă: Cum a făcut focul frate-miu, a căzut nişte jar pe covor şi a luat foc. A sărit imediat să stingă focul, dar nu s-a mai uitat pe ce pune mâna.

Bărbatul a crezut că este apă, nu benzină. „Aluat bidonul cu benzină şi a aruncat benzină în loc de apă”, a spus una dintre victime.

„Ceilalţi au sărit să ajute la stingerea flăcărilor însă nu au reuşit. Focul le-a cuprins hainele şi cu greu au reuşit să scape.”

Victimă: Cum am aruncat bidonul afară a sărit pe noi.

Reporter: Tu unde eşti ars?

Victimă: La mână.

Reporter: Şi tu unde eşti ars?

Victimă: Peste tot. M-am dus să sting şi eu focul. Şi unde să mai stingi focul că, dacă a sărit pe tine unde să mai stingi tu focul.

Un copil de 7 ani a suferit arsuri grave

Printre victime se află și un copil de doar 7 ani, acesta suferind cele mai severe arsuri. Băiatul a fost transportat la spitalul din Târgu Mureş.

Asistentă: Este un băieţel. El este cel mai grav. Un băieţel de 7 ani.

Mihai Cicedea – voluntar UPU SMURD Târgu Mureș: O arsură de aproximativ 7% din suprafaţa corporală prin flacără deschisă. Prezenta arsuri la nivelul gâtului, părţii inferioare a feţei şi membrele superioare.

Asistentă: Fata la picioare. Băiatul mai mare de 25 de ani-  hemitorace drept, abdominal şi braţul drept.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Prosport.ro
Imagini demențiale din casa Anamariei Prodan și a lui Ronald Gavril din SUA! „Iubirea mea e cel mai bun bucătar”, spune impresara, în prosop de baie. EXCLUSIV
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Vin facturi mai mari la energie? Ce spune noul ministru al Energiei despre iarna care începe
Click
Cât a ajuns să coste un mic, la Bran, de Halloween. Prețuri care i-au șocat pe turiști
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Ce meserie practică mama Claudiei Ion? Deși concurenta Insula iubirii a spus că e polițistă, femeia se ocupă cu altceva
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce unii părinți au o viață sexuală deficitară după venirea pe lume a unui copil?
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”