Prima pagină » Actualitate » Prefectul Constanței, despre pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei: Va fi permis, dar cu anumite reguli

Prefectul Constanței, despre pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei: Va fi permis, dar cu anumite reguli

Prefectul Constanței, despre pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei: Va fi permis, dar cu anumite reguli
Prefectul Constanței, despre pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei: Va fi permis, dar cu anumite reguli

Silviu Coșa, prefectul județului Constanța, a transmis, vineri, că pelerinajul la Peștera Sfântului Andrei, care va avea loc pe 30 noiembrie, va fi permis, dar cu respectarea mai multor reguli.

„Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este un moment de mare importanță pentru noi, întreaga comunitate de credincioși din țară, cu precădere pentru cei din Dobrogea. Pelerinajul la mănăstirea aflată în zona Ion Corvin va fi permis, conform legislației actuale, dar cu respectarea mai multor reguli, gândite de autorități special pentru protecția sanitară a fiecărui participant”, a transmis Silviu Coșa.

„Astfel, purtarea măștii este obligatorie pe tot parcursul pelerinajului, personalul de cult se va asigura că este păstrată o distanță de cel puțin 2 metri între participanți și va realiza un triaj observațional (cine prezintă semne, cum ar fi tuse, strănut, rinoree nu va avea acces). Totodată, aceștia vor trebui să dezinfecteze periodic toate obiectele și suprafețele frecvent atinse. Toate aceste măsuri preventive sunt cuprinse în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 685/939/2021 privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase”, a mai transmis Prefectul Constanței.

Totodată, credincioșii pot veni și afara localității în care va avea loc pelerinajul, dar nu pot ajunge acolo folosind transporturi organizate sau curse ocazionale, conform art. 4, pct. 3 din anexa 3 a HG 1183/2021.

„Așadar, nimeni nu poate interzice dreptul la credință, autoritățile doar facilitează desfășurarea unui eveniment religios, cu respectarea unor norme pe care, personal, le consider de bun simț. Fac apel la conștiința tuturor enoriașilor. Același lucru îl așteptăm și de la personalul de cult, care va beneficia de sprijinul și ghidarea forțelor MAI”, a încheiat Silviu Coșa, prefectul Constanței.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ai probleme cu somnul într-un loc nou? De vină este „efectul primei nopți”