Prima pagină » Actualitate » O femeie din județul Tulcea a murit după ce casa i-a luat foc

O femeie din județul Tulcea a murit după ce casa i-a luat foc

O femeie din județul Tulcea a murit după ce casa i-a luat foc

O femeie în vârstă de 65 de ani din localitatea Ostrov, județul Tulcea, a murit duminică seara după ce casa în care locuia a luat foc.

Potrivit ISU Tulcea, incendiul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 20:00. La locul solicitării s-au deplasat de urgență 11 subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea.

„Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, forțele de intervenție au acționat aproximativ două ore. Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o victimă carbonizată, femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani”, informează ISU Tulcea.

Au ars bunurile din camera în care a fost găsită victima și acoperișul casei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise (o candelă sau lumânare lăsată aprinsă, nesupravegheată).

Recomandările ISU Tulcea

Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, reprezentanții ISU Tulcea le recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

  • Asigurați-vă că lumânarea sau candela stă vertical și că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să lase să cadă picături de ceară fierbinte;
  • Nu lăsați lumânările sau candela aprinse dacă trebuie să părăsiți încăperea. Cel mai bine este să le stingeți pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
  • Amplasați întotdeauna lumânările sau candela pe o suprafață netedă rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate lumânările sau candela pot topi suprafețele din material plastic pe care sunt așezate;
  • Nu vă aplecați asupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
  • Nu amplasați lumânările sau candela aprinsă foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde ușor (mobilier, perdele, ziare);
  • Aveți grijă să nu amplasați lumânările sau candela aprinsă în locuri unde pot ajunge copiii și animalele, pentru a nu le răsturnă și provoca incendii;
  • Stingeți întotdeauna lumânările sau candela, înainte de a le muta.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un nou studiu sugerează că, până la urmă, cometele probabil nu au adus viața pe Pământ
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!