Prima pagină » Actualitate » VIDEO | 13 dintre cele 21 de ținte din PNRR au fost îndeplinite. Analistul Petrișor Peiu: ”Nimic dramatic nu pare să afecteze derularea”

VIDEO | 13 dintre cele 21 de ținte din PNRR au fost îndeplinite. Analistul Petrișor Peiu: ”Nimic dramatic nu pare să afecteze derularea”

Dintre cele 21 de jaloane şi ţinte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au fost îndeplinite 13. Patru dintre jaloanele şi ţintele neîndeplinite nu au fost din cauza Guvernului. ”În această etapă, drumul parcurs pare ușor întârziat, dar nimic dramatic nu pare să afecteze derularea”, arată analistul Gândul Petrișor Peiu, în Top 5 evenimente economice din perioada 9-16 ianuarie 2022.

Situația celor 21 de jaloane şi ţinte care au avut ca termen limită 31 decembrie 2021 este următoarea:

  • 13 sunt îndeplinite în mod real, pe formă şi pe fond;
  • patru sunt în implementare, Guvernul având măsuri în derulare care pot conduce la îndeplinirea la timp (în aceste cazuri, Comisia Europeană nu a ridicat semnale de alarmă cu privire la riscul de implementare);
  • două sunt întârziate sau cu risc de a depăşi termenul prevăzut;
  • două sunt blocate (în cazul acestora, măsurile propuse/adoptate de Guvern nu sunt adecvate/suficiente sau nu respectă cerinţele din PNRR).

În cazul jaloanelor în implementare, există neînţelegeri între Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii în legătura cu aplicarea criteriilor de mediu.


Sursa: https://monitorpnrr.eu/

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Dorea cu orice chip să îl acuze”. Cum ar fi construit un procuror un dosar penal folosind declarații pe care martorii nu și le asumau
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
Gigi Becali a dat un tun imobiliar uriaș: „Am făcut 37.000.000 de euro din două telefoane și o semnătură”
Adevarul
Face zilnic 130 de kilometri pentru 80 de copii. Povestea unei directoare care a transformat o școală în ruină într-un loc în care elevii vin și din comunele vecine
Mediafax
Cum a ajuns o româncă să folosească un obiect de un milion de euro ca opritor de ușă. Povestea face înconjurul presei italiene
Click
Dispută pentru averea lui Michael Jackson, la 17 ani de la moartea sa!
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu dezvăluie modul în care bacteriile asociate coralilor îi ajută pe aceștia să supraviețuiască în căldură extremă
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!