Prima pagină » Știri externe » Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat

Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat

Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat
Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia, suspendate

A treia rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia privind pacea s-a încheiat, a anunțat Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Podoliak a spus că au existat unele „mici progrese” în ceea ce privește organizarea coridoarelor umanitare, notează BBC.

Un negociator ucrainean a afirmat că nu s-a ajuns la niciun acord care să îmbunătățească semnificativ situația de pe teren la nivel general.

Un consilier de la Kremlin a declarat că discuțiile din Belarus „nu au fost la înălțimea așteptărilor noastre”.

Ambele părți au informat că discuțiile vor continua.

„A treia rundă de negocieri s-a încheiat. Există mici evoluții pozitive în ceea ce privește coridoarele umanitare. Au continuat consultările politice, dar și cele referitoare la încetarea focului și la garanțiile de securitate”, a scris Podoliak.

A treia rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina a avut loc luni

A treia rundă de negocieri de pace dintre Ucraina și Rusia a avut loc luni, a anunțat, pe Twitter, consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak.

Prima rundă de discuții a avut loc pe 28 februarie, iar a doua pe 3 martie, ambele desfășurându-se în Belarus.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov și omologul său ucrainean Dmitro Kuleba se vor întâlni joi în Antalya, Turcia, a transmis Lavrov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine a dat autorizația? NATO, noi detalii despre drona doborâtă în Buzău
Digi24
„Erau panicați, unii plângeau”. Localnicii din zona Padina povestesc ce au văzut și auzit când a fost doborâtă drona
Cancan.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani: 'Pentru mine, la doar 18 ani, a fost o schimbare uriașă'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu, goală pe barcă! Imaginile au strâns sute de mii de aprecieri
Adevarul
Ce urmează după Ucraina? Cinci scenarii pentru un posibil atac al Rusiei asupra Europei
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Traseul bizar al dronei doborâte de F-16. Pe unde a trecut aceasta
Click
O româncă și-a schimbat complet viața la 43 de ani. Momentul care a făcut-o să renunțe la cariera de cofetar: „Învățarea este pe tot parcursul vieții”
Digi24
„Militarii români fac minuni cu ce au”. Radu Miruță spune că pilotul care a doborât drona a reacționat într-o fracțiune de secundă
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Accident teribil în România!
Ce se întâmplă doctore
Din ce își câștigă banii acum Daniela Crudu, după retragerea din televiziune A spus fără ezitare cu ce se ocupă: Tot ce se întâmplă acolo e wow
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă racheta cu care F-16 a distrus drona din Buzău. Confirmarea MApN pentru ProMotor
Descopera.ro
Cât poate să trăiască un om? Un studiu ar fi elucidat misterul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
ChatGPT, folosit ca psiholog de tot mai mulți oameni. Este bine sau nu?