Prima pagină » Actualitate » Nicolae Ciucă: Nu am crescut nicio taxă. Avem cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani – 88 de miliarde de lei

Nicolae Ciucă: Nu am crescut nicio taxă. Avem cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani – 88 de miliarde de lei

Otilia Serescu
Nicolae Ciucă: Nu am crescut nicio taxă. Avem cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani - 88 de miliarde de lei
LIVE UPDATE. Coaliția de guvernare anunță pachetul „Sprijin pentru România”. Care sunt noile măsuri | VIDEO

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, luni, că Executivul nu a crescut nicio taxă şi România are în acest an cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani, în valoare de 88 de miliarde de lei.

Nicolae Ciucă a declarat, la Radio România Actualităţi, că România dispune şi de 80 de miliarde de euro, bani care oferă posibilitatea dezvoltării economiei şi asigurării de locuri de muncă.

„Nu am crescut nicio taxă, iar această predictibilitate este un atu important. Anul acesta avem cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani prevăzut în buget – 88 de miliarde de lei. De asemenea, am luat toate măsurile pentru a putea să absorbim, să atragem o sumă cât mai mare din bani europeni.

Discutăm de 80 de miliarde de euro, care asigură atât stabilitate,  dar oferă posibilitatea să dezvoltăm economia, oferă posibilitatea să putem să asigurăm locuri de muncă, oferă posibilitatea să ne gândim că prin această creştere economică putem să asigurăm României reducerea decalajului între ţările din zona de est şi ţările din zona de vest”, a spus premierul Nicolae Ciucă, citat de News.ro.

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președintele Grupului Băncii Mondiale

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass, la sediul Guvernului.

Primul ministru român l-a primit la Palatul Victoria pe președintele Grupului Băncii Mondiale.

„Sunt încrezător că fondurile europene și facilitățile oferte de Grupul Băncii Mondiale reprezintă un sprijin important pentru a accesa resursele de dezvoltare necesare. Avem cel mai mare buget de investiții alocat în ultimii 30 de ani și dorim să contribuim prin stabilitatea noastră, la stabilitatea din regiunea noastră. Am lansat programul Sprijin pentru România, alocând pentru investiții 60 la sută din cele 17,3 miliarde lei”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, conform unui comunicat al Guvermului transmis după eveniment.

Potrivit sursei citate, în cadrul dialogului, a fost apreciată funcționarea sistemului monetar și stabilitatea cursului de schimb din România, fiind evidențiată și creșterea cu 25% a bugetului apărării, până la 2,5% din PIB.

În contextul conflictului din Ucraina, Fondul Monetar Internațional (FMI), BERD și Banca Mondială s-au declară „îngrozite şi profund îngrijorate” de impactul economic al războiului şi s-au reunit entru a discuta răspunsul lor colectiv la această criză în desfășurare.FMI atrăgea atenția că țările din regiunea României se vor împrumuta cu dobânzi și mai mari decât până acum, având în vedere valurile de refugiați cu care trebuie să se confrunte și care nu vor lăsa percepția investitorilor indiferentă.

Banca Mondială (BM) este o instituţie financiară internaţională, înfiinţată în urma conferinţei de la Bretton Woods (SUA) din 1-22 iulie 1944, odată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), și BM şi-a început oficial activitatea la 27 decembrie 1945.

Termenul generic de Banca Mondială (BM) se referă în principal la două dintre instituțiile financiare care o formează, respectv Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BIRD/IBRD (The International Bank for Reconstruction and Development) și Asociaţia Internaţională de Dezvoltare – AID/IDA (The International Development Association), iar proiectele principale de finanţare se derulează prin BIRD.

Din Grupului BM mai fac parte Corporaţia Financiară Internațională – CFI/IFC (The International Finance Corporation), Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor – MIGA (The Multilateral Investment Guarantee Agency) și Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor – ICSID (The International Centre for Settlement of Investments Disputes) și, potrivit prezentării Ministerului Afacerilor Externe, fiecare instituţie are un rol distinct în lupta împotriva sărăciei şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru populaţia din statele în curs de dezvoltare.

Câți bani au venit în România de la Banca Mondială

BM reuneşte 189 ţări membre, responsabile de modul în care este finanţată instituţia şi de alocarea fondurilor, iar România este membră a BIRD (din 15 decembrie 1972), CFI (din 23 septembrie 1990), MIGA (din 10 septembrie 1992), ICSID (din 12 octombrie 1975) şi AID (din 12 aprilie 2014).

Activitatea Grupului BM în România a început în anul 1991 şi cuprinde atât programe şi proiecte publice, finanţate de către BIRD prin împrumuturi acordate direct statului, prin Ministerul Finanţelor, cât şi proiecte private, fără garanţie de stat, prin sprijinul acordat de către CFI şi MIGA.

BM a clasificat România, pentru prima dată, ca țară cu venituri ridicate pe baza datelor din 2019 (venit pe cap de locuitor de 12.630 dolari SUA). Aceasta reprezintă o evoluție importantă pentru deciziile de rating privind investițiile, precum și în perspectiva procesului de aderare al României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, potrivit MAE.

BM a jucat un rol semnificativ în sprijinirea României în perioada de tranziţie de la o economie centralizată către o economie de piaţă funcţională. În perioada 1974 – 1982, BIRD a acordat României împrumuturi în valoare de cca. 2,2 mld. dolari SUA, ţara noastră devenind astfel unul dintre cei mai mari clienţi din Europa ai Băncii. În perioada 1991-2018, Banca Mondială a furnizat peste 14,078 miliarde dolari SUA ca finanţare pentru peste 100 de împrumuturi, garanţii şi granturi BIRD, iar investiţiile CFI s-au ridicat la 2,5 mld. dolari SUA în finanţări pe termen lung pentru un număr de 80 de proiecte, potrivit sursei citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Câte ore pierdem pe săptămână din cauza banilor?