Prima pagină » Actualitate » Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președintele Grupului Băncii Mondiale

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președintele Grupului Băncii Mondiale

Sursa foto: captura Facebook - Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi, cu președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass, la sediul Guvernului.

Primul ministru român l-a primit la Palatul Victoria pe președintele Grupului Băncii Mondiale.

„Sunt încrezător că fondurile europene și facilitățile oferte de Grupul Băncii Mondiale reprezintă un sprijin important pentru a accesa resursele de dezvoltare necesare. Avem cel mai mare buget de investiții alocat în ultimii 30 de ani și dorim să contribuim prin stabilitatea noastră, la stabilitatea din regiunea noastră. Am lansat programul Sprijin pentru România, alocând pentru investiții 60 la sută din cele 17,3 miliarde lei”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, conform unui comunicat al Guvermului transmis după eveniment.

Potrivit sursei citate, în cadrul dialogului, a fost apreciată funcționarea sistemului monetar și stabilitatea cursului de schimb din România, fiind evidențiată și creșterea cu 25% a bugetului apărării, până la 2,5% din PIB.

În contextul conflictului din Ucraina, Fondul Monetar Internațional (FMI), BERD și Banca Mondială s-au declară „îngrozite şi profund îngrijorate” de impactul economic al războiului şi s-au reunit entru a discuta răspunsul lor colectiv la această criză în desfășurare.FMI atrăgea atenția că țările din regiunea României se vor împrumuta cu dobânzi și mai mari decât până acum, având în vedere valurile de refugiați cu care trebuie să se confrunte și care nu vor lăsa percepția investitorilor indiferentă.

Banca Mondială (BM) este o instituţie financiară internaţională, înfiinţată în urma conferinţei de la Bretton Woods (SUA) din 1-22 iulie 1944, odată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), și BM şi-a început oficial activitatea la 27 decembrie 1945.

Termenul generic de Banca Mondială (BM) se referă în principal la două dintre instituțiile financiare care o formează, respectv Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BIRD/IBRD (The International Bank for Reconstruction and Development) și Asociaţia Internaţională de Dezvoltare – AID/IDA (The International Development Association), iar proiectele principale de finanţare se derulează prin BIRD.

Din Grupului BM mai fac parte Corporaţia Financiară Internațională – CFI/IFC (The International Finance Corporation), Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor – MIGA (The Multilateral Investment Guarantee Agency) și Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor – ICSID (The International Centre for Settlement of Investments Disputes) și, potrivit prezentării Ministerului Afacerilor Externe, fiecare instituţie are un rol distinct în lupta împotriva sărăciei şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru populaţia din statele în curs de dezvoltare.

Câți bani au venit în România de la Banca Mondială

BM reuneşte 189 ţări membre, responsabile de modul în care este finanţată instituţia şi de alocarea fondurilor, iar România este membră a BIRD (din 15 decembrie 1972), CFI (din 23 septembrie 1990), MIGA (din 10 septembrie 1992), ICSID (din 12 octombrie 1975) şi AID (din 12 aprilie 2014).

Activitatea Grupului BM în România a început în anul 1991 şi cuprinde atât programe şi proiecte publice, finanţate de către BIRD prin împrumuturi acordate direct statului, prin Ministerul Finanţelor, cât şi proiecte private, fără garanţie de stat, prin sprijinul acordat de către CFI şi MIGA.

BM a clasificat România, pentru prima dată, ca țară cu venituri ridicate pe baza datelor din 2019 (venit pe cap de locuitor de 12.630 dolari SUA). Aceasta reprezintă o evoluție importantă pentru deciziile de rating privind investițiile, precum și în perspectiva procesului de aderare al României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, potrivit MAE.

BM a jucat un rol semnificativ în sprijinirea României în perioada de tranziţie de la o economie centralizată către o economie de piaţă funcţională. În perioada 1974 – 1982, BIRD a acordat României împrumuturi în valoare de cca. 2,2 mld. dolari SUA, ţara noastră devenind astfel unul dintre cei mai mari clienţi din Europa ai Băncii. În perioada 1991-2018, Banca Mondială a furnizat peste 14,078 miliarde dolari SUA ca finanţare pentru peste 100 de împrumuturi, garanţii şi granturi BIRD, iar investiţiile CFI s-au ridicat la 2,5 mld. dolari SUA în finanţări pe termen lung pentru un număr de 80 de proiecte, potrivit sursei citate.

Recomandarea video

Mediafax
Liana Arsenie, președinta CAB: „N-aș spune că materialul Recorder este unul de presă”
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Lovitură de la tribunal pentru rudele tinerilor implicați în crima lui Mario Berinde din Cenei. Ce au decis judecătorii
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
Mediafax
Mai mult de două treimi dintre europeni simt că țara lor este amenințată. Majoritatea cer o UE mai bine apărată
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Românul care a câștigat 10 milioane de euro la LOTO, sufocat de datorii! Și-a 'vândut' și părinții la cămătari!
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Mirela Stoian, cea care a interpretat-o pe Lila, în „Vacanța Mare”. Actrița a intrat într-un con de umbră de ani buni
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Video / Primele imagini cu mașina care a ars ca o torță. O femeie a murit, șoferul în stare gravă
Descopera.ro
Cum arată ultima suflare a unei stele aflate pe moarte?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Ultimele momente ale copiilor incași, sacrificați drept „soli ai zeilor”, dezvăluite cu tomografii computerizate