Prima pagină » Actualitate » Iohannis, după discuțiile cu președintele Germaniei: „Am reiterat aşteptările legitime ale ţării noastre privind aderarea la Schengen”

Iohannis, după discuțiile cu președintele Germaniei: „Am reiterat aşteptările legitime ale ţării noastre privind aderarea la Schengen”

Alexandru Tosa
Iohannis, după discuțiile cu președintele Germaniei:

Președintele Klaus Iohannis a discutat cu președintele Germaniei despre așteptările legitime pe care țara noastră le are cu privire la aderarea la spaţiul Schengen.

„Am reiterat aşteptările legitime ale ţării noastre privind aderarea la spaţiul Schengen, exprimând încrederea că vom putea conta pe sprijinul Germaniei pentru identificarea, în cel mai scurt timp, a unei soluţii”, a spus Iohannis, în conferinţa comună cu preşedintele german.

Iohannis a precizat că relaţia dintre România şi Germania este foarte puternică şi are perspective foarte bune, în pofida perioadei actuale dificile

„Legăturile noastre economice sunt foarte strânse, Germania fiind, de mulţi ani, primul partener comercial al României şi al treilea investitor în economia românească. Am evocat în cadrul întâlnirii noastre puntea solidă dintre cele două ţări, care este reprezentată pe de o parte de comunitatea românească din Germania, pe de cealaltă parte de cea a etnicilor germani din România”, a mai spus Iohannis.

Președintele României a precizat că țara noastră doreşte aprofundarea cooperării cu Germania în domeniul de securitate la Marea Neagră, inclusiv în pregătirea Summitului NATO de la Madrid.

„Uniunea va trebui să valorifice toate mecanismele de care dispune pentru a reduce acest impact şi a-şi consolida rezilienţa economică”, a spus Iohannis.

„Am evidenţiat faptul că România doreşte să îşi asume un rol activ în atingerea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene privind diversificarea aprovizionării cu gaze naturale. Aşa cum am mai spus, este necesară optimizarea infrastructurii şi creşterea capacităţilor europene de producţie energetică, precum şi asigurarea rezilienţei energetice pe termen lung, inclusiv printr-o tranziţie verde sustenabilă din punct de vedere socio-economic”, a mai afirmat Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernatorul BNR, anunțul MOMENTULUI despre cursul leu-euro: Îl lăsăm în continuare să fie mai FLEXIBIL
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Femeile din Afganistan, tot mai izolate de lume. Jumătate dintre ele ies din casă cel mult de două ori pe lună
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Dușul rece înainte de culcare te răcorește sau nu?