Prima pagină » Opinii » 9 Mai – Ziua (Victoriei) Europei

9 Mai – Ziua (Victoriei) Europei

9 Mai - Ziua (Victoriei) Europei

Motto: “Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă”

La Moscova, cizma cazonă tropăie pe caldarâmul din Piața Roșie, iar tancurile încolonate și survolate de avioane de război își defilează zgomotos miile de cai putere în parada anuală prin care liderul Federației Ruse încearcă se le păstreze vie compatrioților  mândria de a fi o nație puternică. După mintea Kremlinului, a fi puternic înseamnă a stăpâni și își face demonstrația de putere în Ucraina, amenințând o pace europeană izvorâtă din victoria celui mai puternic, dar statornicită mai ales din ”eforturile creatoare” ale celor ce au supraviețuit.

În fiecare an, Moscova sărbătorește “Ziua Victoriei” în ceea ce URSS numea “Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Așa cum menționa Cătălin Gomboș într-un articol Veridica, este ziua care “celebra, mai mult decât oricare alta, forța Armatei Roșii”. Dar ceea ce în trecut era “o zi a lumii comuniste”, a devenit sub Vladimir Putin “poate, cea mai importantă sărbătoare a Rusiei”, spune același Cătălin Gombos. Parafrazând un hit al lui Smiley, 9 mai e ziua în care, nevrând să fie un oarecare, Putin și-a scos tancul din parcare. Putin revendică influența de la Lisabona la Vladivostok, proclamând cu emfază “Eurasia”.

Europa vrea însă să rămână, în pace, doar Europa. În fiecare an, de Ziua Europei, noi ceilalți – europenii, de la Lisabona și Dublin până la Vilnius, Tallinn, Sofia sau București – sărbătorim pacea și unitatea în bătrânul continent. Data marchează aniversarea momentului istoric (9 mai 1950) reprezentat de ”Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică care să facă de neconceput războiul dintre națiunile Europei. Așa s-a născut Comunitatea cărbunelui şi oţelului, piatra de temelie a UE de astăzi. Propunerea ministrului francez al afacerilor externe Robert Schuman, pusă în practică mai întâi de occidentali și mai apoi, rând pe rând, de aproape toate națiunile Europei, a făcut posibil ca pacea să fie cea mai frumoasă victorie a europenilor.

Totul s-a schimbat și bunul cel mai de preț al europenilor – pacea – este amenințat. Putin a readus războiul în Europa, forțând europenii să se pregătească pentru o lume în care suveranitatea și securitatea lor sunt puse în joc laolaltă cu chiar modelul actual al Uniunii Europene. “Supercontinentul” Eurasia se vrea remodelat sub ochii noștri. Încă înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, mulți se întrebau dacă nu cumva europenii vor fi lăsați în urmă, iar Europa va rămâne doar o anexă la un nou eșafodaj ruso-chinez. Dar invadarea Ucrainei de către Rusia schimbă totul. Războiul lui Putin are consecințe profunde pentru securitatea și economia Europei.

Vicepreședintele Comisiei Europene – Josep Borrell – spunea că, odată cu invazia din Ucraina, Vladimir Putin „ne obligă să regândim urgent multe elemente ale organizării noastre interne și ale viziunii noastre asupra lumii”. UE este forțată acum să-și construiască o strategie proprie de apărare  a securității și a valorilor care sunt însăși temelia blocului comunitar. UE va trebui să-și regândească atât structura, cât și principiile fundamentale. Odată ce Putin a readus războiul în Europa, europenii trebuie să se pregătească pentru o nouă lume, în care suveranitatea și securitatea lor sunt puse în joc. Încă din luna ianuarie, revista Time publica ideea că deja nu mai trăim în vechea ordine liberală în care regulile trebuie aplicate, iar cei care le încalcă trebuie să fie pedepsiți.

Ne regăsim, de fapt, într-o nouă ordine în care puterea trebuie echilibrată cu altă putere. Autorul, Bruno Maçães (fost secretar de stat portughez pentru afaceri europene) sublinia că SUA trebuie să hotărască dacă își pot permite să-și reducă prezența în Europa înainte ca la Bruxelles să fie creată o contrapondere adecvată pentru Rusia. Iar la Casa Albă, Biden trăiește o dilemă: să ajungă la un “mare târg” cu Moscova, iar  cele două mari puteri își vor împărți între ele Europa, sau să sprijine dezvoltarea unui nou pol european capabil să echilibreze puterea rusă? Bruno Maçães susține că Europa trebuie să devină un actor suveran în politica externă și de securitate comunitară, și cu cât ezită mai mult să acționeze în acest sens, cu atât mai mult “va permite altora să-și asume rolul de reformatori și inovatori în spațiul european”.

Amenințată cu colapsul, UE trebuie să se relanseze sistemic: nu mai ajunge să fie doar o “simplă uniune economică și monetară”, spune Joschka Fischer – fost ministru german de externe -, ci trebuie să se reconstruiască într-o uniune politică, de securitate și de apărare, în care candidații la aderare trebuie să parcurgă mai multe faze, prin îndeplinirea de standarde predeterminate referitoare la economie, stat de drept, securitate și alte domenii.

La rândul său, fostul premier suedez Carl Bildt comenta în Washington Post că, implicațiile noii situații fiind fundamentale, viitorul Europei arată “mult diferit astăzi decât acum o săptămână”.

Așa că, în timp ce la Bruxelles sunt decise noi și noi sancțiuni la adresa Rusiei, tot acolo fierbe mocnit o oală sub presiune: din ea va ieși noul model de funcționare a Uniunii Europene. Un model care ar trebui să se bizuie pe demonstrația de unitate făcută în contextul războiului din Ucraina. Un model care să facă “SuperEuropa” învingătoare și nicidecum “SuperEurasia”. Iar 9 mai va trebui să devină Ziua Victoriei Europei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli