Prima pagină » Actualitate » Rusia anunță că a găsit deja clienți pentru petrol după embargoul anunțat de liderii UE

Rusia anunță că a găsit deja clienți pentru petrol după embargoul anunțat de liderii UE

Rusia anunță că a găsit deja clienți pentru petrol după embargoul anunțat de liderii UE
Dmitri Peskov , purtătorul de cuvânt al Kremlinului | Foto - Profimedia Images

Kremlinul a afirmat că Moscova ar putea redirecționa exporturile pentru a-și limita propriile pierderi, după ce a avertizat miercuri că sancțiunile Uniunii Europene asupra petrolului rusesc vor afecta piața mondială de energie.

Liderii UE au aprobat săptămâna aceasta embargo petrolului rusesc, care va elimina „aproximativ 90%” din importurile europene de petrol rusesc până la sfârșitul anului”.

Rusia este pe cale de a lua măsuri care vor „minimiza” impactul embargoului asupra petrolului rusesc, a anunţat miercuri Kremlinul.

„Aceste sancțiuni vor avea un impact negativ pentru Europa, pentru noi și pentru întreaga piață mondială a energiei. Dar există o reorientare (a economiei ruse) care ne va permite să minimizăm consecințele negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, potrivit Reuters.

Mai mult de un sfert din petrolul Europei a venit din Rusia în 2021, aproape jumătate din exporturile totale de țiței și produse petroliere ale Rusiei în 2021 fiind către UE, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA).

Prețurile energiei au crescut la niveluri maxime de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, împingând inflația la cele mai înalte cote, stârnind temeri de o criză a costului vieții în Europa și Statele Unite.

Moscova a început deja să redirecționeze livrările în afara Europei după impunerea sancțiunilor, a spus Kremlinul.

„Aceasta este o acțiune sistemică direcționată, care ne va permite să minimizăm consecințele negative”, a declarat Peskov miercuri reporterilor.

India se numără printre cei care au profitat, cumpărând cantități record de petrol rusesc cu o reducere semnificativă față de ratele pieței pentru țițeiul de referință.

Cum a fost convinsă Ungaria să renunțe la veto
Importurile prin conducta Drujba, care alimentează și Ungaria, vor fi scutite inițial, ridicând astfel veto-ul Budapestei, care a blocat timp de mai multe săptămâni cel de-al șaselea pachet de sancțiuni ale UE împotriva invaziei Rusiei în Ucraina.

Ungaria, o țară fără ieșire la mare, depinde în proporție de 65% de consumul său de petrolul transportat prin conducta Drujba.

Datorită angajamentului voluntar al Berlinului și Varșoviei de a opri importurile prin conducta Drujba, embargoul va elimina „aproximativ 90%” din importurile europene de petrol rusesc până la sfârșitul anului”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertisment pentru Europa: Eroziunea coastelor ar putea provoca pierderi de 800 de miliarde de euro anual până în 2100
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Adevarul
Subtilitățile alegerilor din SUA, explicate de un politolog român din America. Ce urmează după scrutin și cât va conta pentru viitoarele prezidențiale
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Mihai Petre și-a împlinit un vis din copilărie! Unde a ajuns cu Elwira și fiicele lor: „M-au fascinat de mic”
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Pot telefoanele mobile să provoace cancer cerebral? Ce spune oncologul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP