Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Lucian Heiuș: „Direcţia de Control Venituri Persoane Fizice are 30 de echipe pe teren, ceea ce este incredibil de puţin. Vreau să ajungem în luna iulie să avem 70 de echipe”

VIDEO | Lucian Heiuș: „Direcţia de Control Venituri Persoane Fizice are 30 de echipe pe teren, ceea ce este incredibil de puţin. Vreau să ajungem în luna iulie să avem 70 de echipe”

Sursa foto: Alexandra Pandrea

Lucian Heiuș, președintele ANAF, a afirmat, miercuri, la Digi24, că Direcţia de Control Venituri Persoane Fizice din cadrul instituţiei pe care o conduce are doar 30 de echipe pe teren, care trebuie să verifice peste 561.000 de contribuabili şi firme. În acest context, șeful ANAF a precizat că îşi propune ca numărul acestor echipe să crească şi să ajungă la 70 în luna iulie.

„Constatăm, din păcate, la foarte multe persoane – și discutăm de sute de mii de persoane – că există o diferență semnificativă între ceea ce noi am estimat ca venit și ceea ce au declarat acele persoane și luăm într-un an, nu putem merge mai mult de 5 ani, pentru că intervine prescripția. Diferența între venitul estimat de noi și venitul declarat de persoana fizică trebuie să fie mai mare cu 10%, dar nu mai puțin de 50.000 de lei, pentru că n-o să mergem la diferențe care nu sunt relevante. Așa prevede legea, nu noi am stabilit, este o lege de foarte mult timp în România, dar este o lege care a fost aplicată mai timid”, a afirmat Lucian Heiuş.

Întrebat dacă vor fi verificați fiecare dintre cei 561.000 de contribuabili și firme, Lucian Heiuș a menționat că este imposibil de făcut acest lucru, iar controalele vor începe de la cele mai mari sume.

„Această Direcţie Generală de Control Venituri Persoane Fizice a făcut o analiză de risc pe nişte aplicaţii informatice şi au ieşit, din păcate, aceste sume. Este imposibil să-i verificăm pe toţi, bineînţeles că începem de la cele mai mari sume, de la diferenţele cele mai mari, semnificative şi coborâm atât timp cât ne permite resursa pe care o avem. Astăzi, lucrează la această Direcţie, efectiv, pe teren, cred că vreo 30 de echipe, ceea ce este incredibil de puţin. Vreau să ajungem în luna iulie să avem vreo 70 de echipe, în lunile următoare să creştem, iar în anii care vin, acest departament de verificare a veniturilor acestor gen de persoane să capete o importanţă semnificativă în structura ANAF-ului”, a declarat Lucian Heiuş.

Şeful ANAF a dezvăluit şi cum explică unele persoane faptul că le-au apărut în conturi anumite sume de bani, fără a putea fi, însă, justificate.

„După ce au fost respinse contestaţiile la decizia pe care noi am emis-o, s-au dus în instanţă şi am cerut şi eu colegilor mei să văd care sunt motivele sau justificările spuse, în general, de persoane aflate în această situație. Sunt unele chiar hazlii: ‘am cumpărat o casă la ţară şi când am vrut să o repar am găsit o găleată cu aur în fundaţie’; ‘am făcut evaziune fiscal, dar în urmă cu 15 ani, pentru că 10 ani e perioadă de prescripţie’; ‘am făcut în anii 90 bişniţă în Turcia, am adus blugi cu portbagajul, am ţinut banii şi după aceea am cumpărat 10 apartamente’. Nu a ţinut nicio astfel de justificare în faţa judecătorilor, pentru că judecătorul este cel care, în final, decide”, a explicat Lucian Heiuş.

De asemenea, Lucian Heiuș a precizat că peste 80% dintre procesele în care sunt contestate deciziile emise de inspectorii fiscali sunt câştigate de ANAF.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Toți vecinii cresc, România SCADE. Noua prognoză economică
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
Trump ȘOCHEAZĂ internetul! videoclip AI în care apare ca medic și „diagnostichează” vedete de la Hollywood
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
De ce NASA nu poate „pur și simplu” să arunce Stația Spațială Internațională înspre Soare ca să o distrugă?