Prima pagină » Actualitate » Persoanele care sunt testate pozitiv la Covid-19 nu vor mai fi obligate să se autoizoleze, în Austria

Persoanele care sunt testate pozitiv la Covid-19 nu vor mai fi obligate să se autoizoleze, în Austria

Alexandru Tosa
Persoanele care sunt testate pozitiv la Covid-19 nu vor mai fi obligate să se autoizoleze, în Austria

Austria va elimina cerința obligatorie de autoizolare pentru persoanele care sunt testate pozitiv pentru Covid-19 începând cu 1 august, a declarat marți, într-o conferință de presă, ministrul Sănătății, Johannes Rauch.

Persoanele care nu se simt bolnave vor avea voie să își părăsească locuințele chiar și după un test pozitiv la Covid-19, dar vor trebui să respecte cerințe specifice, a precizat guvernul austriac.

„Problema revoltelor sociale mă preocupă la fel de intens ca precum criza provocată de coronavirus”, a spus Johannes Rauch, ministrul Sănătății austriac (Verzi). „Acum aplicăm restricții de circulație, în loc de carantina obligatorie”, a mai declarat el, lansând însă și un apel către cetățeni: „Oricine e bolnav, să stea acasă”.

Așa-numitele „restricții de trafic” înseamnă că cei care nu se simt rău vor avea voie să iasă din casele lor, dar trebuie să poarte o mască FFP2 în interior și în exterior ori de câte ori distanțarea socială nu este posibilă.

Ministrul Sănătății a declarat că persoanele care se simt rău ar trebui să își sune medicii și să ceară un concediu medical. În plus, există interdicții de intrare în spitale, cămine de bătrâni și de îngrijire, centre de îngrijire a copiilor, școli primare și grădinițe.

Masca la serviciu, obligatorie

Cu toate acestea, angajaților din aceste zone li se va permite să meargă la serviciu, obligatoriu cu mască, chiar dacă sunt infectați. Singurele excepții sunt profesiile care sunt făcute imposibil de exercitat cu masca pe față, cum ar fi logopedii și muzicienii.

Restricțiile sunt valabile pentru maximum 10 zile și de îndată ce există un test antigen pozitiv. Dar un test PCR negativ (sau un test PCR cu o valoare CT peste 30, așa cum reiese din rezultatele de laborator) permite persoanelor să iasă din „restricțiile de circulație” după a cincea zi.

În cazul restaurantelor și al barurilor, oamenii au voie să intre înăuntru, să stea și să discute, dar trebuie să poarte în permanență o mască, ceea ce înseamnă că nu pot consuma alimente și băuturi.

„Nu putem trăi ani de zile cu acest grad de stare de spirit de criză legată de pandemie”, a declarat ministrul sănătății, Johannes Rauch. Cu toate acestea, el a adăugat că, dacă situația pare să se înrăutățească din nou, guvernul va impune măsuri mai stricte.

El a reiterat că situația pandemică a atins un nou stadiu. „Avem vaccinul, avem medicamente, oamenii fac simptome mai ușoare ale bolii decât înainte”, a declarat Rauch.

Experții sunt sceptici

Purtătorul de cuvânt al SPO pentru sănătate, Philip Kucher, a declarat că guvernul a abandonat gestionarea pandemiei, calificând ridicarea cerințelor de izolare drept „iresponsabilă și periculoasă” și cerând un plan adecvat de răspuns la pandemie pentru toamnă.

„O încheiere a carantinei pentru persoanele infectate ar fi periculoasă și ar putea readuce sistemul de sănătate la limită. Un joc iresponsabil și periculos”, a scris el într-o declarație.

Primarul Vienei, Michael Ludwig, a declarat că, în opinia sa, relaxarea este un „pas în direcția greșită”, dar dacă carantina va fi abolită la nivel național, capitala austriacă nu va merge pe altă cale și nu va păstra carantina, deoarece ar fi prea dificil de implementat în condițiile în care orașul primește 300.000 de navetiști în fiecare zi.

În mod surprinzător, soția ministrului austriac al Sănătății, Johannes Rauch, a criticat și ea planul de relaxare a carantinei.

Gabi Sprickler-Falschlunger, liderul partidului de stat SPÖ din Vorarlberg, spune că este, fără îndoială, o „decizie greșită” și prezice o creștere puternică a infecțiilor cu Covid-19, potrivit Hotnews.ro

Cifrele privind Covid-19

Austria a înregistrat ieri 9.615 cazuri noi de coronavirus, potrivit Ministerului Sănătății.

În spitale se aflau 1.604 persoane cu Covid-19, cu 56 mai multe decât în ziua precedentă, și 93 în unități de terapie intensivă (cu cinci mai multe decât în ziua precedentă).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!