Luare de ostatici la o bancă din Liban. Un bărbat cere deblocarea contului său, în care ar avea peste 200.000 de dolari și amenință că își va da foc | VIDEO

Publicat: 11/08/2022, 17:16

Un bărbat înarmat care susține că deține depozite înghețate în valoare de peste 200.000 de dolari, a luat ostatici joi cinci angajați și un client ai unei sucursale a Băncii Federale a Libanului.

Informația a fost transmisă Reuters de către managerul sucursalei, Hassan Halawi, care se află printre ostatici.

Bărbatul a intrat joi în sucursala Băncii Federale a Libanului din cartierul Hamra din vestul capitalei Beirut, cu o armă de foc asupra sa.

„A solicitat acces la aproximativ 200.000 de dolari pe care îi avea în contul său bancar. Când angajatul băncii a refuzat cererea sa, a început să urle și să spună că rudele lui sunt în spital. Apoi a scos arma”, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate.

Unii clienți ai băncii au reușit să fugă înainte ca bărbatul să blocheze ușile.

O persoană în vârstă a fost eliberată de către bărbat, iar o echipă de negociatori a fost trimisă la fața locului, a transmis Ministerul de Interne de la Beirut.

Televiziunea libaneză Al-Jadeed a informat că au fost trase cel puțin două focuri de armă. Crucea Roșie Libaneză a trimis o ambulanță la fața locului.

Hassan Mughnieh, șeful Asociației Deponenților din Liban, a declarat pentru Reuters că a luat legătura cu bărbatul și a transmis cererile sale conducerii băncii și oficialilor de rang înalt.

„Vrea să trăiască, vrea să-și plătească factura de electricitate, să-și hrănească copiii și să-și trateze tatăl în spital”, a spus Mughnieh.

O altă sursă a menţionat că agresorul „a stropit cu benzină, a închis uşa băncii şi îi ţine pe angajaţi ostatici”. Potrivit presei libaneze, bărbatul „a ameninţat că îşi va da foc şi că va ucide pe toată lumea, ţinând pistolul la capul directorului agenţiei”.

Băncile din Liban nu mai permit retragerea de valori mari în valută

Băncile libaneze au limitat retragerile de valută pentru majoritatea deponenților din cauza crizei financiare care afectează țara și care a trimis cea mai mare parte a populației sub limita sărăciei.

De când criza financiară a pus stăpânire pe Liban, în 2019, multe bănci comerciale au înghețat conturile în valută ale clienților.

Astfel, băncile limitează retragerile lunare de numerar în dolari americani și permit retragerea altor sume limitate în lire libaneze, la o rată de schimb mult mai mică decât cursul de pe piața neagră, rezultând o reducere semnificativă a valorii depozitelor.

Băncile spun că fac excepții pentru cazurile umanitare, inclusiv pentru îngrijirea spitalicească, dar deponenții și reprezentanții lor au declarat că aceste excepții sunt rare.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are...
Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Prognosticul este rezervat' 😢
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit...
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Un nou sprijin financiar pentru pensionarii din România. Ce sumă de bani vor primi seniorii...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator