Prima pagină » Actualitate » Un primar din județul Gorj este șofer pe microbuzul școlar. Copiii sunt duși la grădiniță chiar de edilul comunei

Un primar din județul Gorj este șofer pe microbuzul școlar. Copiii sunt duși la grădiniță chiar de edilul comunei

Un primar din județul Gorj este șofer pe microbuzul școlar. Copiii sunt duși la grădiniță chiar de edilul comunei

În localitatea Cătunele, din judeţul Gorj, preșcolarii sunt duși la grădiniță de către primarul comunei. Astfel, edilul îndeplinește și rolul de șofer pe microbuzul școlar, iar părinții apreciază gestul pe care acesta îl depune.

Deoarece una dintre școli se află momentan în reparații, grupa de preșcolari a fost mută pentru o perioadă într-o altă unitate de învățământ, iar cei mici au nevoie de transport. Pentru a urca la volanul microbuzului şcolar și a-i transporta pe preșcolari la grădiniță, primarul din Cătunele își lasă zilnic treburile pe care le desfășoară la primărie. Cu toate acestea, edilul nu consideră că gestul său reprezintă un efort ieșit din comun, el bucurându-se că poate să ajute comunitatea din care face parte.

„Nu consider că fac ceva nemaipomenit, eu o văd ca pe o activitate pe care o fac în folosul comunei. În plus, este vorba despre bani. Gândiți-vă cate sute de milioane ar trebui să dau, la stat și unui angajat care să facă acest serviciu. Bugetul primăriei Cătunele este și așa unul destul de mic, facem o economie. Nu este o activitate care să ma solicite foarte mult, mereu am făcut asta dacă a fost nevoie”, a afirmat primarul comunei Cătunele, Florin Țuilă.

Părinții îi sunt recunoscători primarului pentru gestul său, destul de rar întâlnit, în special la cineva care deține o astfel de funcție. Unul dintre părinții care și-au trimis copiii la grădiniță cu microbuzul condus de primarul Țuilă i-a mulțumit acestuia pentru efort.

„Azi eu vă cer ajutorul să căutăm în țara asta unde mai există un primar cum e in Comuna Cătunele Gorj, care personal duce la grădiniță copilașii? E prima dată pentru al mic când merge cu microbuzul școlar, care este plin de copii. Situația asta va fi pentru puțin timp căci există grădinița mare și ultra modernă care este încă în construcție. Felicitări domnului primar și doamnei directoare a școlii care fac tot ce e posibil pentru ca cei mici să aibă toate condițiile pentru a învăța. Bucuria celui mic i se citește pe chip, puțin surprins fiind că merge cu o mașină așa mare”, a scris părintele, potrivit pandurul.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli