Prima pagină » Social » Șoferul care a lovit șase copii pe o trecere de pietoni din Petroșani, arestat preventiv! Ce alcoolemie avea

Șoferul care a lovit șase copii pe o trecere de pietoni din Petroșani, arestat preventiv! Ce alcoolemie avea

UPDATE: Șoferul din Petroșani care a lovit șase copii pe o trecere de pietoni avea o alcoolemie de 1.57 la mie, arată analizele de ultimă ora, potrivit avocatului Adrian Cuculis.

Unul dintre copii, un băiat în vârstă de 11 ani, a decedat. Acesta va fi înmormântat luni, iar forțele de ordine deja se mobilizează, având în vedere că se așteaptă o mare de oameni care vor participa la funeralii, mai spune avocatul

„Începând de marți se vor face și primele audieri alături de depunerea unei plângeri penale și constituiri de parte civilă cu sume record. În acest caz, deși se fac verificări sub aspectul uciderii din culpă, vom solicită schimbarea încadrării în omor cu intenție indirectă”, a mai spus avocatul Cuculis

Șoferul în vârstă de 19 ani care în seara de miercuri a dat cu mașina peste șase copii, accident produs pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Tânărul a fost dus în fața magistraților Judecătoriei Hunedoara de procurorii de caz.

Acuzat de mai multe fapte

Judecătorii au fost de acord cu solicitarea procurorilor și au decis plasarea în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile a tânărului care a lovit șase copii pe o trecere de pietoni. El este acuzat de mai multe fapte: ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără a deţine permis auto.

Din păcate, unul dintre cei șase copii accidentați a decedat. Este vorba de un băiețel în vârstă de 11 ani, care se afla în stare gravă de seara trecută. El a fost resuscitat în stradă, apoi transportat la spital, dar acolo nici măcar medicii specialiști nu l-au mai putut salva.

Din cei cinci copii rămași în viață, alți doi sunt în stare foarte gravă, doctorii fiind rezervați în privința lor.

Șoferul în vârstă de 19 ani consumase alcool și nu deținea nici permisul de conducere. Ulterior producerii accidentului, el a fugit de la locul faptei.

Astazi, în jurul orei 22.00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, un conducător auto a accidentat șase tineri, pe trecerea de pietoni, după care a părăsit locul faptei. La scurt timp, în urma declanșării activatilor specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzănești, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier.

Acesta va fi condus la sediul Poliției, pentru cercetări și i se vor recoltata probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 3 tineri dintre tinerii răniți au fost transportați cu ambulanța la UPU Petroșani, iar ceilalți trei au fost duși la UPU Petroșani de către părinții acestora, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal. Răniții au între 11 și 14 ani.

Conducătorul auto a prezentat o concentrație la etilotest de 0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a fost condus la unitatea medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei”, a informat IPJ Hunedoara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump aruncă BOMBA: 5.000 de dolari pentru fiecare american! Ce condiție pune
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
Armina și Jaguarul s-au SĂRUTAT pasional la Insula iubirii 2026. Toate detaliile unei apropieri incendiare, care a sfârșit în PAT
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
Mediafax
De ce se udă geamurile toamna? Trucul simplu care ține condensul departe
Click
„Am ajuns cu fetița la Urgențe”. Vacanța de 9.000 de euro la un resort de 5 stele din Turcia a devenit un calvar pentru o familie de români
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul din China care se menține pe locul 5 în România. Cota de piață a ajuns la 6,84% în august
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Cercetătorii au observat pentru prima dată gravitația lui Albert Einstein în lumea cuantică
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie