Prima pagină » Sport » Cum arată cimitirul cu etaj în care va fi depus Pele în Brazilia

Cum arată cimitirul cu etaj în care va fi depus Pele în Brazilia

Clubul brazilian Santos este în plină pregătire pentru înmormântarea lui Pele, care se anunță una de-a dreptul impresionantă.

Trupul fostului mare fotbalist va fi depus și pe stadionul clubului său de suflet, pentru care a scris istorie, suporterii având, astfel, ocazia de a-și lua rămas bun de la „O Rei”.

Oficialii grupării din Santos, care au hotărât să schimbe emblema clubului cu numai câteva ore înainte ca Pele să înceteze din viață, pregătesc arena pentru a-i aduce acestuia un ultim omagiu.

Tribuna a fost acoperită de trei bannere uriașe, pe care stau scrise cuvintele „Viva O Rei” (Trăiască Regele) și „Pele 82 anos” (Pele 82 de ani – vârsta la care a încetat din viață fostul mare fotbalist).

Cum arată cimitirul cu etaj în care va fi depus Pele în Brazilia

Pele va fi condus pe ultimul drum spre Memorial Necropole Ecumenica, unde va fi înmormântat.

Cimitirul, aflat în apropierea stadionului celor de la Santos, este unul uluitor. Construcția are etaje, arată absolut spectaculos și chiar și împrejurimile se prezintă exact ca într-un resort turistic de lux.

Memorial Necropole Ecumenica a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai înalt cimitir din lume.

Marţi dimineaţă, la ora locală 10.00, va porni cortegiul funerar de la stadion, va trece prin faţa casei în care locuieşte mama lui Pele, Celeste, în vârstă de 100 de ani, iar apoi va ajunge la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, unde va avea loc înmormântarea. La înmormântare va fi prezentă doar familia lui Pele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A MURIT actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Când intră pensiile în noiembrie 2026. Ce trebuie să știe pensionarii care primesc banii pe card sau prin Poșta Română
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cât a câștigat FIFA din Cupa Mondială 2026?
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă