EXCLUSIV VIDEO | Seismolog român în Japonia: ”România trebuie să fie pregătită pentru cutremure care pot fi și cu magnitudini mari. Sunt clădiri cu probleme și asta trebuie să preocupe”

Publicat: 21/02/2023, 19:30

Seismologul Bogdan Enescu, profesor asociat la Universitatea din Kyoto, Japonia, a vorbit într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV despre zona seismică a României, în contextul cutremurelor cu magnitudine peste 5 și a sutelor de replici produse în ultima perioadă în Gorj, o zonă care era cunoscută cu activitate seismică slab-moderată. Seismologul român care lucrează de ani buni în Japonia, acolo unde s-a și stabilit împreună cu familia sa, susține că România este o țară în care se produc frecvent cutremure, dar în special în zona Vrancea, Oltenia nemaiavând un seism cu magnitudine peste 5 de aproape 80 de ani.

  • Două cutremure cu magnitudini de 5,2 și 5,7, produse în Gorj, în 13 și 14 februarie, și urmate de sute de replici sunt catalogate ca “inexplicabile” de către specialiști. Ultimul cutremur-replică, cu magnitudine 3, s-a produs pe 20 februarie, la o adâncime de 3 kilometri.
  • Cutremurele din Gorj s-au produs la o săptămână după seismul cu magnitudine 7,8 care a zguduit, în 6 februarie, partea central-sudică a Turciei și a afectat totodată nord-vestul Siriei, fiind cel mai grav din ultimii aproape 25 de ani în Turcia. Seismul a fost urmat de alte două cutremure, cu magnitudini de 6,7 și 7,5, precum și de alte replici.
  • Cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria s-au soldat cu zeci de mii de morți mulți dintre aceștia rămași sub ruinele clădirilor prăbușite în câteva secunde.
  • Japonia a avut în 2011 un cutremur de 9,1, cu replici care au avut și magnitudini peste 7, fiind considerat cel mai mare din istoria țării.

„Zona Olteniei avusese ultimul cutremur peste 5 în 1943”

Seismologul român din Japonia a spus că România nu are cum să evite producerea unor cutremure, pentru că este într-o zonă cu activitate seismică, de aceea trebuie să fie pregătită pentru astfel de situații și să ia măsuri din timp pentru ca populația să fie cât mai protejată de urmări.

„România este o țară seismică și, pe lângă cutremurele știute, cu frecvențe mai mari, cu activitate susținută, precum sunt cele din Vrancea, sunt și aceste zone cu seisme de adâncime superficială. Sunt destul de bine cunoscute, de exemplu în zona Banatului, Câmpulung, Făgăraș etc.

Zona Olteniei, cea care a creat probleme de data aceasta, nu a mai avut un cutremur cu magnitudine peste 5 de o perioadă mare de timp, de aproximativ 80 de ani. Ultimul cutremur, cu magnitudine 5,2, s-a produs în 1943, pe data de 20 iunie. Din punctul ăsta de vedere, sigur că a fost mai puțin așteptat.

Trebuie să fim pregătiți, cumva, pentru cutremur, pentru că România are cutremure crustale în diverse zone și bineînțeles, uneori, pot fi de mărimi mai mari și de magnitudini importante, așa cum a fost cazul de față (din Gorj – n.r.)”, a explicat seismologul Bogdan Enescu.

”A se construi solid este partea cea mai importantă. Să ne uităm la ce s-a întâmplat în Turcia”

Japonia este o țară lovită frecvent de cutremure majore, dar autoritățile au învățat lecția siguranței în construcții și o aplică riguros, iar urmările seismelor sunt minime. Regulile sunt respectate cu strictețe, instituțiile și oamenii primesc alerte de cutremur, periodic se fac exerciții pentru ca populația să știe cum să reacționeze.

Bogdan Enache, profesor asociat la Universitatea din Kyoto, a spus că, din experiența Japoniei, știe cât de important este ca într-o țară în care se produc frecvent cutremure să se construiască durabil și să se respecte standardele în construcții.

În cazul ultimelor cutremure din Turciei, s-a văzut cel mai bine „decontul” în vieți omenești al clădirilor construite de mântuială, susține seismologul.

„Dacă este să vorbesc puțin din experiența japoneză, ideea este de a se construi bine, și aici mă refer la a se respecta standardele existente în construcții. A se construi solid, asta este partea cea mai importantă. Dacă ne uităm ce s-a întâmplat în Turcia, este ușor de văzut că materialele de construcții și felul în care s-au realizat au fost făcute de mântuială. Partea asta este foarte importantă.

Revenind la România, și aici sunt clădiri care au probleme și asta trebuie să preocupe factorii de decizie. Standardele de construcție trebuie respectate. Foarte importantă este și educarea populației în cazul unui cutremur, prin exerciții, nu doar explicate la televizor. Trebuie făcute exerciții în școli, în instituții, în fabrici„, a mai spus Bogdan Enescu, seismologul român din Japonia.

Turcia nu și-a învățat lecțiile cutremurului din 1999

Dezastrul din Turcia a deschis Cutia Pandorei și în ceea ce privește calitatea clădirilor prăbușite sau avariate și respectarea normelor de siguranță în construcție. The Guardian vorbește într-un material despre faptul că, după cutremurul din 1999, soldat cu peste 17.000 de morți, Turcia a adoptat – se pare însă că doar pe hârtie – unele dintre cele mai stricte norme de siguranță în construcții.

Aproape 24 de ani mai târziu, după cele două seisme care au îngenuncheat Turcia și Siria, oamenii își caută nu doar familiile, ci și răspunsuri pentru clădirile puse la pământ în câteva secunde. Experții în urbanism cer ca măcar la reconstrucție să fie respectate normele.

După cutremurul din 1999, autorităţile din Turcia au promis că vor implementa norme mult mai stricte privind regulile de siguranță în construcții. Mai mult, a fost introdusă și așa-numita „taxă de cutremur”, iar banii strânși ar fi trebuit să fie folosiți pentru pregătirea instituțiilor statului pentru a răspunde la dezastre.

Anchetă în cazul clădirilor prăbușite la cutremurele din Turcia

Vicepreședintele turc Fuat Oktay anunța, în 11 februarie, că 113 persoane suspectate de neglijență în ridicarea clădirilor care s-au prăbușit au fost reținute, iar alte 20 au fost identificate. Dezvoltatorul unui complex rezidențial de lux din Antakya a fost prins la aeroport, când se pregătea să fugă în Muntenegru.

Ministrul Justiției a afirmat că cei responsabili vor fi pedepsiți, anunțând că pentru investigațiile legate de urmările devastatoare ale cutremurelor au fost formate echipe speciale de procurori.

Preşedintele Recep Erdogan a promis că reconstrucția clădirilor dărâmate se va finaliza într-un an.


Urmăriți interviul integral: 

CITEȘTE ȘI:

Mii de oameni vor să o ÎNFIEZE pe Aya, „semnul de la Dumnezeu”. Fetița s-a născut printre ruine, în Siria devastată de cutremur

EXCLUSIV | Turcia, în doliu după cele două cutremure apocaliptice. Seismolog: „În toată cariera mea de 32 de ani nu am văzut așa ceva. Primul cutremur, cu magnitudinea 7,8, este de 15 ori mai mare decât seismul nostru din ’77”

CUTREMUR în TURCIA. Imaginile groazei, filmate cu drona în provincia de frontieră Hatay

INCREDIBIL: cutremurele de luni au „mutat” Turcia cu 3 metri spre sud-vest!

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un român căutat de poliție a stat ascuns în Italia până când soția l-a dat...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
La ce oră ajunge Lumina Sfântă în România! Va fi adusă de la Ierusalim în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Eurovision 2024. Trei țări au șanse mari să câștige concursul muzical
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Henric al VIII-lea, regele care și-a ucis două neveste